Comenzi MOPAN Suceava

La cei 53 de ani ai săi, era extenuat, abătut și într-atât de paranoic, încât își imagina că vechiul său prieten și aliat politic, ducele de Wellington, uneltea împotriva lui. În această zi, Robert Stewart, Lord Castlereagh, ministrul de Externe al Marii Britanii și unul dintre cei mai mari diplomați ai lumii, și-a tăiat singur gâtul la Cray Farm, refugiul său de țară din Kent.

Fiu al unui nobil anglo-irlandez, Castlereagh își făcuse educația la Cambridge și, la vârsta de 21 de ani, fusese ales în parlamentul irlandez, avansând în curând în funcția de Lord Locotenent al Irlandei. Susținător la început al lui Pitt cel Tânăr, a demisionat din funcția pe care o deținea în cabinet când parlamentul a refuzat să accepte emanciparea catolică a Irlandei, însă, la revenirea lui Pitt la putere, a fost desemnat ministru de Război, în anul 1805.

Unul dintre gesturile sale cele mai vizionare a fost să-și folosească influența pentru ca Lordul Arthur Wellesley – ulterior duce de Wellington – să primească comanda trupelor expediționare trimise în Spania să lupte în Războiul Peninsulei, împotriva lui Napoleon.

În ciuda aparentului său succes, Castlereagh și-a găsit un inamic neînduplecat în George Canning, pe atunci secretarul pentru Afaceri Externe. Descoperind că George Canning punea la cale să fie destituit din funcție, l-a provocat la duel, în care Canning a fost rănit ușor, ambii fiind forțați, în schimb, să demisioneze din guvern.

În 1812, Castlereagh era din nou secretar pentru Afacerile Externe și, după asasinarea premierului Spenser Perceval, a devenit și liderul Camerei Comunelor. Aici activitatea lui a fost cu adevărat deosebită. Diplomația sa abilă a creat coaliția care l-a înfrânt, în cele din urmă, pe Napoleon, iar el, împreună cu Metternich, a devenit promotorul Congresului de la Viena, după prăbușirea lui Napoleon, congres în cadrul căruia a instituit cu succes principiul „echilibrului de putere”, opunându-se ambițiilor teritoriale ale Rusiei și Prusiei.

Însă pacea i-a provocat lui Castlereagh mai multe probleme decât îi aduseseră vreodată războaiele, deoarece Anglia a intrat în recesiune și revolta populară plutea în aer. După ce soldații au ucis 11 protestatari și au rănit mai mult de 500 în cursul Masacrului de la Peterloo din Manchester, din 1819, Castlereagh a fost condamnat unanim de către liberalii englezi din cauza cunoscutelor sale convingeri opresive.

În celebrul său poem „Masca anarhiei”, inspirat de masacru, Shelley scria:

Am întâlnit în cale moartea,

Avea chipul lui Castlereagh,

Foarte fin părea, dar sumbru,

Cu șapte dulăi pe urme călătorea”.

După o tentativă eșuată de asasinat, din 1820, Castlereagh avea tot timpul asupra sa un pistol, pentru eventualitatea că ar fi fost atacat. Disprețuit de liberalii englezi și urât de clasele inferioare, a început să sufere de paranoia care avea să-l ucidă.

În cursul verii anului 1822, Castlereagh i-a dezvăluit ducelui de Wellington, care l-a ascultat nevenindu-i să-și creadă urechilor, că era șantajat atât pentru că intrase într-un bordel cu trei ani în urmă, cât și pentru un act homosexual despre care nu a dat mai multe amănunte. Rămâne neclar dacă a fost într-adevăr șantajat sau dacă realmente comisese aceste fapte. Din câte se pare, i-a fost credincios frumoasei sale soții, Emily Hobart, cu care a fost căsătorit 28 de ani, cei doi neavând copii.

În luna august, Castlereagh se afla la reședința sa din Kent, într-o stare de extremă iritare și atât de deprimat și suspicios, încât soția sa a ascuns, fără știința lui, briciul și pistoalele. În ziua de luni, 12 august, într-o răbufnire, și-a acuzat soția vehement că se alăturase conspirației împotriva lui și apoi din câte de pare, dându-și seama că nu era în regulă, și-a chemat medicul, un anume Bankhead.

Când a sosit Bankhead, Castlereagh se retrăsese în garderobă, unde stătea cu spatele la ușă, cu fața la fereastră, privind în sus, ca și cum ar fi inspectat tavanul. „Dragul meu domn, de ce stai în poziția aceasta?”, a întrebat doctorul. Întorcându-se, Castlereagh i-a strigat speriat: „Bankhead, lasă-mă să cad în brațele tale; s-a sfârșit”. Când doctorul l-a prins pe omul care se prăbușea, a văzut sângele împroșcându-i din beregată și un mic cuțit cu mânerul din sidef strâns în mâna dreaptă. Castlereagh a căzut în față, a alunecat din brațele lui Bankhead și s-a prăbușit cu fața în jos pe podea. A murit în câteva secunde.

Anterior, un alt dușman liberal al lui Castlereagh, Lordul Byron, îi compusese acest îngrozitor epitaf:

„Posteritatea nu va contempla,

mormânt mai nobil ca acesta.

Aici zac oasele lui Castlereagh:

Oprește-te, trecătorule, și te pișă”.

Tot la 12 august:

1827: Moare poetul și pictorul englez William Blake.

1896: În apropiere de Dawson City, Teritoriul Yukon din Canada, se descoperă aur.

1898: Hawaii este anexat oficial la Statele Unite.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Sinuciderea lui Castlereagh (1822), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
Bune practici pentru o batranete frumoasa
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava