MOPAN Suceava

Şirul de victorii suceven din acest sezon al Ligii Naţionale de handball masculine a fost intrerupt în etapa a XVIII-a de HC Odorhei. După şapte succese consecutive în campionat, CS Universitatea Suceava a fost nevoită să se recunoască învinsă de gruparea harghiteană. Handbaliştii pregătiţi de Leonard Bibirig au făcut faţă grupării gazdă doar în prima parte a primei reprise, pentru ca apoi pe fondul unor ratări nepermise şi a unei apărări care nu a găsit antidotul pentru Kuzmanovski, autor a 14 goluri, să piardă clar cu 32-38.

În mod clar oboseala ultimelor meciuri din campionat la care s-au adăugat şi cele două partide din Challenge Cup cu RK Bjelovar s-a văzut în disputa cu HC Odorhei, sucevenii nemaiavând prospeţimea de altă dată. Deşi s-au apropiat la patru goluri diferenţă pe tabela de marcaj, handbaliştii de la CS Universitatea Suceava au “plătit” preţul evoluţiei slabe din prima parte a întâlnirii şi nu au mai putut reveni în meci. În pofida acestei înfrângeri, gruaprea suceveană se menţine pe locul III în clasamentul Ligii I cu un punct mai mult decât HC Odorhei şi HC Caraş Severin, aceasta din urmă având şi un meci mai puţin disputat. De fiecare dată când calculăm punctele pentru realizarea clasamentului, ne aducem aminte de egalurile nemeritate obţinute de U Cluj şi HC Odorhei la Suceava, cu cele două puncte CS Universitatea fiind acum lejer pe locul III. Oricum, evoluţia din retur a elevilor lui Leonard Bibirig a fost una de excepţie şi cei care cunosc fenomenul handbalistic au anticipat că va veni un moment de “cădere”. Să sperăm că acesta a fost reprezentat de meciul cu HC Odorhei şi sucevenii se vor revanşa în disputa de pe teren propriu cu una din revelaţiile campionatului, Dinamo Călăraşi.

HC Odorhei: Ciobanu, Orban – Kuzmanovski (14 goluri), Komporaly (6 goluri), Rusia (5 goluri), Adomnicăi (4 goluri), Talaş (3 goluri), Johansson (2 goluri), Florea (2), Ferenczi (1), Mihalcea (1).

CSU Suceava: Şelaru, Andrei – Ţuţu (10 goluri), Mitrea (7), Acatrinei (6), Pancu (2), Roşu (2), Cântec (1), Gavriloaia (1), Amihăesei (1), Schroeder (1), Petrea (1), Şoldănescu, Besarab şi Matei.

Rezultate consemnate în etapa a XVIII-a:

HC Odorhei – Universitatea Suceava       38-32

HC CaraŞ Severin – Ştiinta Bacău  25-23

Pandurii Târgu Jiu – CSM Ploiesti  30-26

Steaua Bucureşti – Politehnica Timişoara 28-32

CSM Bucureşti – Dinamo Călăraşi 26-29

“U” Transilvania Cluj – CSM Satu Mare 34-26

 

Clasament

1. HCM Constanţa        16     16     0       0       564-405     32

2. Ştiinţa Bacău   18     14     0       4       555-455     28

3. CSU Suceava   18     10     2       6       512-508     22

4. HC Odorhei     18     9       3       6       558-520     21

5. CS Caraş Severin     17     10     1       6       454-452     21

6. Dinamo Călăraşi       18     9       2       7       495-490     20

7. Energia Tg. Jiu*        18     9       2       7       528-527     19

8. Poli Timişoara 18     9       0       9       469-442     18

9. Potaissa Turda 17     7       2       8       459-466     16

10. Transilvania Cluj    18     5       2       11     485-528     12

11. CSM Satu Mare      18     5       2       11     469-531     12

12. CSM Bucureşti       16     5       1       10     408-442     11

13. CSM Ploieşti 18     4       3       11     425-497     11

14. Steaua Bucureşti     18     0       2       16     454-579     2

 

* echipă penalizată cu un punct pentru folosirea unui jucător aflat în stare de suspendare .

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava