Concert pascal
MOPAN Suceava

Smartdreamers.ro, platforma cu locuri de muncă care în scurt timp de la momentul lansării a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din piața recrutării online din România, a stârnit la fel de repede interesul investitorilor. Astfel, conducerea SmartDreamers a anunțat atragerea unei investiții în euro formată din cinci zerouri, realizată prin sindicalizarea a trei investitori, din care fac parte Radu Atanasiu și Danu Temelie, sindicalizare condusă de către Mălin-Iulian Ștefănescu.

”Investiția ajută smartdreamers.ro să își atingă mai repede scopul de a rezolva din problemele care există în piața muncii în general și în recrutarea online în mod special, atât pe plan local, în România, cât și în afara granițelor. Așadar, în scurt timp site-ul va fi lansat în mai multe țări din Europa, conform strategiei noastre de internaționalizare. De asemenea, avem șansa să dezvoltăm mult mai curând uneltele inovatoare pe care le-am gândit, unele care le vor face recrutorilor viața mult mai ușoară decât este acum, din acest punct de vedere”, menționează Adrian Cernat, CEO SmartDreamers.

Lansată în luna Martie a anului trecut, SmartDreamers a intrat de-a lungul timpului și în vizorul platformelor specializate în startup-uri, precum inventures.eu, care au scris în mai multe rânduri despre ei, primind chiar și titulatura de ”Top Startup Pick” din partea site-ului austriac menționat anterior.

”SmartDreamers este genul acela de startup în care dorim să investim. Am văzut aici o abordare total diferită a pieței de recrutare online, un model de business convingător și oportunitatea reală de a deveni un brand internațional puternic. Sigur că, pe lângă terenul propice din punct de vedere al afacerilor, a contat și faptul că am întâlnit o echipă tânără, care poate da viață unui brand prin naturalețe, prin simplul fel de a fi al membrilor ei”, spune investitorul Mălin Iulian Ștefănescu.

În acest moment, peste 700 de companii, printre care cei mai importanți angajatori din lume, utilizează platforma pentru a recruta online. Conform reprezentanților SmartDreamers, este de așteptat ca în scurt timp numărul acestora să crească semnificativ, imediat după ce vor apărea primele efecte ale investiției.

Tot la capitolul planuri pentru viitorul apropiat, dezvoltatorii site-ului de job-uri au pregătit și lansarea unei suite de aplicații dedicate oamenilor de HR și Recrutare din întreaga lume iar primul produs din această serie va fi scos în piață în scurt timp.

SmartDreamers a fost fondată în anul 2014 de către Adrian Daniel Cernat, Marius Huza și Mihai Ceușan, cu o primă investiție din partea companiei Tjobs.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava