Concert pascal
MOPAN Suceava

Astăzi, 08.01.2021, I.S.J. Suceava a numit prin detașare în interesul învățământului 149 de directori și directori adjuncți pe posturile cărora le-a expirat mandatul, de la numirea din data de 9 ianuarie 2017, pentru o perioadă de 4 ani, ca urmare a promovării concursului în funcțiile de director și de director adjunct pentru unitățile de învățământ de stat.

Având în vedere prevederile Legii educației naționale din 2011, art. 258, alin. 7 și 8 și a Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, art. 20, alin. 10, în cazul vacantării funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, de un cadru didactic titular, numit prin detaşare în interesul învăţământului, prin decizia inspectorului şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanelor solicitate.

Astfel, pentru posturile rămase vacante, 134 de directori și de directori adjuncți au fost menținuți în funcție, iar 15 sunt  cu mandat nou, după cum urmează:

Nr. crt. Unitatea de învățământ Localitatea Postul Nume și prenume cadru didactic
1. G.P.N. Cajvana Cajvana director Ungurean Liliana-Victoria
2. Colegiul Vasile Lovinescu Fălticeni director Acatrinei-Vasiliu Cristinel-Petrică
3. C.S.S. Gura Humorului Gura Humorului director Botcovschi Paul Ciprian
4. Școala Gimnazială Dimitrie Onciul Straja director Pătrăucean Maria-Paraschiva
5. Liceul Teoretic Ion Luca Vatra Dornei director Lungoci Loredana Petronela
6. Liceul Tehnologic Ion Nistor Vicovu de Sus director adjunct Dandeș Albert Aurel
7. Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus director Cîrdei Georgeta
8. Școala Gimnazială Bivolărie Bivolăria-Vicovu de Sus director Olariu Neculai
9. Școala Gimnazială Constantin Tomescu Pleșești-Vulturești director Olariu Dănuț
10. Școala Gimnazială Stulpicani Stulpicani director Oblezniuc Sorina
11. Liceul Tehnologic Vasile Cocea Moldovița director adjunct Iliesi Georgeta
12. Școala Gimnazială Academician H. Mihăescu Udești director Alexandriuc Maria
13. Școala Gimnazială Mihai Eminescu Bănești Bănești-Fântânele director Balan Corina
14. Școala Gimnazială Crucea Crucea director Apetroae Roxana-Maria
15. Școala Gimnazială Neagra Șarului Neagra Șarului-Șaru Dornei director Țîcșa Mirela

 

Inspector școlar general,

Prof. Grigore Bocanci

 

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava,

Inspector școlar,

Prof. Ioan Cezar Anuței

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava