Concert pascal
MOPAN Suceava

Miercuri după amiază în capela de la Cetatea de Scaun a Sucevei a avut loc o slujbă de pomenire a voievozilor Moldovei, în cadrul Programului Ştefanian, iniţiat de președintele Consiliul Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru a cinsti personalitatea Marelui voievod  Ştefan cel Mare. Proiectul cultural are ca principale direcții punerea în valoare a patrimoniului cultural istoric construit în perioada domniei voievodului Ștefan cel Mare, dezvoltarea durabilă a turismului şi creşterea interesului pentru restaurarea şi protejarea monumentelor istorice. La slujbă au participat alături de Gheorghe Flutur, primarul Sucevei Ion Lungu și directorul general al Muzeului Național al Bucovinei, Emil Constantin Ursu.

Flutur: ”De aici din Cetatea Sucevei transmitem speranță pentru mai bine, pentru vremuri mai liniștite”

Flutur a arătat că în cadrul slujbei au fost pomeniți 75 de domni ai Moldovei din 1347 până în 1715 începînd de la Dragoș până la Mușatinii. ”Ne bucurăm că am putut să participăm la această slujbă de pomenire într-un cadru mai restrîns alături de primarul Lungu și directorul Ursu. Și de data asta am aprins o lumânare în această capelă unde din păcate nu s-a slujit de peste 300 de ani. E un loc încărcat de istorie Cetatea de Scaun a Sucevei de unde se conducea Moldova, e un loc de unde am declanșat în 2017 Programul Ștefanian un program cu foarte multe acțiuni în toate zonele care sunt legate de ctitoriile lui Ștefan cel Mare. Terminăm acest program pe 2 iulie în fiecare an cu pelerinajul către Putna, către mormântul marelui Ștefan. Socotesc că este un gest creștinesc de comemorare a celor care au condus Moldova, înaintașiii noștri, o formă de respect. Cred că trebuie să ne amintim de eroismul, patriotismul și lupta pentru creștinism, ortodoxie pentru că au apărat această zonă, acest popor și avem multe de învățat. De aici din Cetatea Sucevei transmitem speranță pentru mai bine pentru vremuri mai liniștite”, a declarat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava