Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 9-12 iulie 2015, în oraşul Gura Humorului va avea loc va avea loc ediția XI-a a Zilelor Humorului, “festivalul festivalurilor în Inima Bucovinei”.

Devenite deja tradiție, Zilele Humorului își propun și în acest an să-i bucure pe toți, de la cel mai mic la cel mai mare. Programul este destinat tuturor categoriilor de vârstă, cuprinzând activități care celebrează talentul, determinarea, performanța, dragostea și implicarea.

Serbările vor debuta joi, 9 iulie 2015, la ora 13:00 cu Nunta de Aur a cuplurilor humorene care au împlinit 50 de ani de căsătorie la Catedrala Adormirea Maicii Domnului din centrul orașului. Seara, la ora 19:00, pe scena mare amplasată în Parcul Ariniș, vor performa câteva dintre tinerele talente humorene într-un spectacol intitulat generic „Humorenii talentați”, spectacol care aduce împreună muzica și dansul, tradiția și modernitatea.

Vineri, de la ora 16:00, la Muzeul Obiceiurilor Populare din oraș, va avea loc deschiderea oficială a ediției a XXV-a a festivalului internațional de grafică satirică și literatură umoristică „Umor… la Gura Humorului”. Pe tot parcursul festivalului, în Parcul Central va avea loc, între orele 9:00-20:00 Târgul meșteșugarilor, pe esplanada Muzeului vor fi organizate Ateliere de grafică satirică, în interiorul Muzeului va fi organizat Salonul de Caricatură, iar la Casa de Cultură va putea fi vizionată o expoziție afișelor edițiilor anterioare ale festivalului Umor la Gura Humorului.

De asemenea, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, la Casa de Cultură vor fi proiectate, de la ora 19:00, o serie de filme românești de comedie, printre care Asfalt Tango (regia Nae Caranfil), Funeralii fericite (regia Horațiu Mălăele) şi Amintiri din Epoca de Aur (regia Cristian Mungiu).

Potrivit organizatorilor, tradiția și folclorul vor fi, la rândul lor, sărbătorite la nivel înalt. Vineri va fi organizat un Bal al Gospodarilor, sâmbătă un spectacol folcloric humorean pe scena mare din Parcul Ariniș de la ora 16:00. Duminică, de la ora ora 15:00 va avea loc, tot pe scena mare din Parcul Ariniș, spectacolul folcloric aniversar „Alexandru Brădățan −10 de ani de cântec”. Ambasador al cântecului și tradiției bucovinene, Alexandru Brădățan împlinește anul acesta 10 ani de carieră. Alături de alți 10 invitați de seamă, el va încânta publicul printr-un spectacol de excepție.

Duminică, de la ora 14:00, va avea loc pe Stadionul din oraș, o paradă a câinilor ciobănești de Bucovina și a cailor de rasă, iar ulterior se va organiza un concurs de tracțiune.

La ora 10, în sălile de expoziție ale Casei de Cultură, se vor desfășura vernisajele a două expoziții de artă, expoziția de acuarelă a pictorului Radu Bercea și cea realizată in memoriam George Gavrilean, un alt reputat pictor humorean.

Talentul și performanța vor fi premiate duminică începând cu ora 11, când, tot la Casa de Cultură, vor avea loc Festivitatea de premiere a ediției a XXV-a a festivalului Umor la Gura Humorului și Gala olimpicilor humoreni.

Zilele Humorului găzduiesc și festivalul internațional de muzică pentru tineret Euroritm. Pe parcursul celor trei zile de festival, se vor întrece concurenți din 14 țări: Suedia, Ucraina, Malta, Bulgaria, Turcia, Republica Moldova, Kazakhstan, Belarus, Georgia, Azerbaijan, Kyrgyzstan, România. Evenimentul va fi transmis în direct pe www.radioiasi.ro.

Fiecare seară de festival se va încheia cu o serie de concerte extraordinare la Scena mare din Parcul Ariniș a unor artiști consacrați: KIRRa și Smiley (vineri), Maxim și Ruby (sâmbătă), Tatyana Kim – câștigătoarea ediției de anul trecut a concursului Euroritm și Orchestra mundiColour dirijată de Daniel Jinga (duminică).

Programul complet al spectacolelor de la scena mare din parcul Ariniş
Vineri 10 iulie

Festivalul International de Muzica pentru Tineret „EURORITM”

Ziua 1 de concurs

In aceasta zi fiecare participant concureaza cu o piesa in limba sa natala.

21:30 – recital KIRRa

– concert SMILEY

Sambata 11 iulie

Festivalul International de Muzica pentru Tineret „EURORITM”

Ziua 2 de concurs

In aceasta zi fiecare participant concureaza cu o piesa ritmata, cantata intr-o limba straina

21:30 – Concert Trupa MAXIM

– Concert RUB

Duminica 12 iulie

Festivalul International de Muzica pentru Tineret „EURORITM”

Gala Laureatilor

21:30 – recital Tatyana Kim

– Concert FOLCLOR SIMFONIC INTERNATIONAL – „ORCHESTRA MUNDI COLOUR” dirijor DANIEL JINGA, soprana ANA CEBOTARI

Zilele Humorului se vor încheia cu un spectacol de lasere şi focuri de artificii.

Smiley şi Ruby vor concerta în week-end la Zilele Humorului. Programul complet al evenimentului, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava