Comenzi MOPAN Suceava

O delegaţie formată din 38 de reprezentanţi ai Partidului Social Democrat Suceava au participat în perioada 20-21 martie, la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, unde s-a desfăşurat Consiliul Naţional al PSD. În cadrul acestei întâlniri a fost ales un nou preşedinte al Consiliului, funcţie pe care a ocupat-o Adrian Năstase.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Irimia, reuniunea Consiliului Naţional a cuprins, în prima zi, atelierele de lucru, în care au fost dezbătute teme de interes naţional precum: Reforma constituţională, Dezvoltare regională şi Dezvoltare administrativă, Reforma Politică Fiscal Bugetară, Reforma sanitară, Evoluţia Agriculturii şi a Sectorului de Dezvoltare Rurală, Muncă şi Solidaritate socială, Dialog social, Economie, Energie, IMM-uri, Afaceri Europene, Politică Externă, etc. La aceste ateliere au participat membrii Consiliului Naţional, reprezentanţi ai departamentelor, invitaţi şi specialişti din diverse domenii de activitate atât din judeţ cât şi de la nivel naţional.
De asemenea, Consiliul Naţional al PSD a adoptat, vineri, 20 martie 2015, la Palatul Parlamentului, trei rezoluţii privind răspunderea politică a membrilor PSD cu probleme penale, lupta împotriva sărăciei şi noile coduri fiscale.
„Membrii Consiliului Naţional al PSD au desemnat un nou preşedinte al acestui for, la aproape trei ani de când funcţia nu mai este ocupată de fostul premier Adrian Năstase, singurul candidat fiind Rovana Plumb.
În a doua zi de desfăşurare a evenimentului au fost prezentate o serie de modificări aduse statutului partidului, precum şi transformarea Consiliului Naţional într-un for de dezbatere ideologică pentru o mai bună funcţionare a structurilor acestuia. Pe agenda consiliului s-a aflat şi raportul activităţii lui Victor Ponta ca preşedinte al PSD în ultimii cinci ani, document în care sunt prezentate o serie de date statistice privind realizările guvernării social-democrate”, a mai spus Ioana Irimia.
Ea a adăugat că potrivit datelor raportului, în 2013, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu o mie de euro faţă de 2011 şi cu 1.700 de euro faţă de 2008. Totodată, statisticile raportului indică o scădere a şomajului şi o creştere a numărului de locuri de muncă. Raportul precizează că România a depăşit în 2014 PIB-ul din 2008, susţinând că este vorba despre o creştere “sustenabilă”, care s-ar baza în principal pe industrie cu valoare adăugată ridicată

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava