MOPAN Suceava

Un șofer a fost rănit în urma unui carambol în care a fost implicate patru mașini. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, sâmbătă, în jurul orei 10.10, în timp ce conducea ansamblul auto format din cap tractor și semiremorcă pe strada Academician Vasile Grecu din municipiul Suceava, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a faptului că nu a respectat distanța legală în mers, un bărbat de 63 de ani din Bulgaria, a intrat în coliziune față-spate cu autoutilitara condusă regulamentar de un bărbat de 70 de ani din comuna Șcheia. Din impact, autoutilitara a fost proiectată în autoturismul care circula în fața sa, condus regulamentar de un bărbat de 65 de ani din comuna Ipotești, care, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în aceeași direcție de un bărbat de 32 de ani din municipiul Suceava. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a șoferului de 70 de ani.

Cei patru conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Şofer rănit în urma unui carambol cu patru mașini pe o stradă din Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava