Concert pascal
MOPAN Suceava

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că șoferul autotrenului care s-a răsturnat la Valea Putnei a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor cu răni multiple, el fiind în momentul de față internat în secția de chirurgie toracică. Dr. Dan Teodorovici a precizat că bărbatul a ajuns la spital cu un traumatism cranio cerebral minor, traumatism toracic cu fracturi costale, contuzii pulmonare și pneumotorax, contuzie abdominală și contuzii la nivelul membrelor.

Reamintim că în această dimineață un autotren a ieșit în afara parții carosabile, pe DN17, pe raza localității Valea Putnei. Autotrenul a ajuns într-un pârâu din Valea Putnei iar șoferul a rămas încarcerat în cabină. „Misiunea de extragere a victimei, care avea picioarele prinse intre fiarele contorsionate ale cabinei, s-a desfășurat contracronometru”, a transmis ISU Suceava. Potrivit aceleiași surse, autotrenul s-a răsturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină și exista pericolul ca șoferul, prins în interior, să intre în șoc hipotermic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava