Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

La data de 2 iulie în mediul on-line au fost promovate imagini video care surprindeau încălcări ale regulilor de circulație săvârșite de catre un șofer care a efectuat manevre neregulamentare, agresive, efectând drift-uri într-un sens giratoriu și punând în pericol siguranța rutieră. Gestul șoferului care a încălcat legislația rutieră a produs indignarea celorlalți participanți la trafic, în condițiile efectuării manevrelor riscante în condiții de ploaie torențială, pericol de acvaplanare, generând totodată și un risc rutier sporit.

Polițiștii Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava s-au autosesizat, iar din verificările efectuate de către polițiștii rutieri s-a constatat faptul că la data de 02.07.2024, un bărbat de 20 ani din Suceava, a condus un auto tip taxi, adoptând un comportament agresiv prin aceea că a întors vehiculul acționând frâna de mână în sensul giratoriu amenajat la intersecția str. Ciprian Porumbescu și Vasile Bumbac.

De asemenea, același comportament rutier agresiv a fost adoptat de către șofer și în intersecția str. Ciprian Porumbescu și str. Mihai Viteazul, circulând pe contrasens imediat după aceea pe același sector de drum.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. G și 101 alin. 3 lit. E din OUG195/2002R cu amendă în cuantum de 2.310 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 150 zile.

Șoferul care a făcut drift-uri într-un sens giratoriu din Suceava inundat după ploile abundente s-a ales cu amendă de 2.310 lei și cu permisul suspendat pentru 150 de zile, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava