Concert pascal
MOPAN Suceava

După ce și-a prezentat noua sa apariție editorială, ”Drum de cîntec și credință”, Sofia Vicoveanca a fost invitată să intre în Societatea Scriitorilor Bucovineni, dar a refuzat. Invitația a fost lansată de președinta de onoare a SSB, monahia Elena Simionovici, de la Mănăstirea Voroneț. Potrivit Radio Top, Sofia Vicoveanca a afirmat în fața unei săli arhipline: ”Nu, eu sînt cîntăreață! Nu cutez să intru”. Artista a afirmat că proza din volumul care mai conține poezii și desene a scris-o în pandemie, și a adăugat: ”Aceste refugii sînt să nu-mi bată urîtul și singurătatea la ușă”.

Sofia Vicoveanca a spus că în carte vorbește și despre faptul că în perioada Crăciunului obișnuiește să cînte la penitenciare în fața deținuților, dar și a personalului, colinde, dar și cîntece de jale și de joc ”mai lent, mai așezat”. Artista a spus că a văzut bărbați plîngînd, dar și că la unul dintre spectacole s-a întîmplat ceva deosebit. La un moment dat a început să cînte ”7 mîndre țin cărarea” și se uita la unul dintre salariați, care părea trist. În acel moment a început toată lumea să aplaude și se auzeau chiote. Tînărul salariat s-a făcut și mai mic, după spusele doamnei Vicoveanca, iar la final aceasta a mers la respectivul să-și ceară scuze. La care angajatul penitenciarului i-a zis: ”Cine v-a spus că nu-mi scapă nici o femeie? Boala mea sînt femeile”.

În volum sînt tot felul de povestiri pe care Sofia Vicoveanca le-a pus pe hîrtie în pandemie, cînd nu mai putea ieși din casă și nu mai putea concerta. Aceasta a spus: ”Nu pot sta degeaba. Praful de cîte ori să-l șterg, florile de cîte ori să le ud?”. Sofia Vicoveanca a mulțumit pentru apariția cărții președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și vicepreședintelui Niculai Barbă, redactorului de carte, Ion Drăgușanul, managerului Centrului Cultural Bucovina, Sorin Filip, și gazdei și moderatorului evenimentului, directorului Bibliotecii ”I. G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș. Sala ”Elena Greculesei” a fost plină. 

Gabriel Cărăbuș a spus că Sofia Vicoveanca ”îmbină proza și poezia care este o rugă Celui de Sus, și transmite iubirea față de semeni sau trăirile omului”.  Domnul Cărăbuș a dat următorul citat din Sofia Vicoveanca: ”Nu-mi place să judec oamenii, pentru că toți avem un sigur judecător: Dumnezeu”, spunînd că oamenii ar trebui să țină cont de această zicere. Gabriel Cărăbuș a adăugat că pe 1 octombrie anul acesta Sofia Vicoveanca va împlini 63 de ani de cîntec și a ținut să o felicite încă de pe acum. 

Vicepreședintele Consiliului Județean Niculai Barbă a afirmat că era copleșit de emoții știind că va trebui să vobească la lansarea de carte a artistei, dar acestea i-au mai trecut după ce a citit că și aceasta are emoții la spectacole ori în timpul aparițiilor tv.  Domnul Barbă a spus că, pentru Bucovina, Sofia Vicoveanca este ”o nestemată” și i-a transmis că se dorește promovarea Bucovinei cu imaginea domniei sale. 

Celălat vicepreședinte al Consiliului Județean, Vasile Tofan, a declarat că nu funcția sa publică l-a determinat să participe la eveniment. Domnul Tofan și-a adus aminte că în urmă cu 15-16 ani, pe vremea cănd era primar al Fălticenilor, le-a făcut o supriză colegelor de 8 Martie. Numai că doamnele și domnișoarelor se așteptau ca Sofia Vicoveanca să cînte, însă aceasta și-a lansat o carte. Totuși, toată lumea a fost mulțumită, pentru că a avut privilegiul de a o auzi vorbind. 

Subprefectul Cristian Șologon a spus în fața asistenței că Sofia Vicoveanca a fost și rămîne ”emblema acestei zone”. 

Printre cei care au participat la lansarea cărții Sofiei Vicoveanca s-au mai numărat, printre alții, profesorii universitari doctori Sanda Maria Ardeleanu și Mihai Iacobescu, fostul primar al Rădăuților Mihai Frunză, profesorul Mihai Vitcu și Gabriela Teișanu, consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina, și cîteva fețe bisericești. Pe tot timpul evenimentului, Sofia Vicoveanca a refuzat să stea jos. Sofia Vicoveanca a primit nenumărate buchete de flori și a acordat autografe.

Sofia Vicoveanca a refuzat invitația de a face parte din Societatea Scriitorilor Bucovineni. „Eu sînt cîntăreață! Nu cutez să intru”, 8.0 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (6 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava