Concert pascal
MOPAN Suceava

Continuă contrele în liberali și social democrați. Este rândul deputatului PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan, să arunce săgeți spre liberali ținta fiind deputatul Bogdan Gheorghiu. Prezentăm comunicatul integral:

”Noroc cu presa locală că am aflat și noi, sucevenii, că domnul Bogdan Gheorghiu de la PNL este ministrul culturii. Atât de multe lucruri a făcut domnul Gheorghiu pentru Suceava, că nu știe nimeni prin județ că e ministru. Sau că a fost, acum e demis. Și a venit într-o vizită la Suceava zilele acestea, să negocieze cel mai probabil cu domnul Flutur un nou mandat pentru domnia sa. Și s-a gândit să-i demonstreze șefului de partid cât de loial îi este, așa că s-a apucat să-i venereze numele prin presa locală.  Dar dacă tot a ieșit la înaintare, în numele șefului său preamărit, îi propun domnului Gheorghiu să ne spună ce a făcut el, ca ministru, pentru repararea Palatului Administrativ, de exemplu? L-am întrebat asta și printr-o adresă la minister și mi-a răspuns oficial că nu a ajutat cu nimic, niciun ban. Cine și cum își va aminti de numele său în afară de bâlbele de la audierea din comisia de specialitate sau fuga din minister când pe șantierul ilegal de lângă ministerul culturii au murit doi oameni?! În rest, rămâne cum am stabilit – cultura are aproximativ 0,4% din PIB, adică nimic – la fel ca ilustru necunoscut Gheorghiu – zero proiecte și zero merite. 0+0=Gheorghiu.

Pentru români, numele Flutur este numele care prevestește crize financiare, tăieri de salarii, sărăcie și disperare. Pe Președintele Consiliului Județean îl vedem că stă mai mult la București decât la Suceava, că muncește mai mult pentru Cîțu și PNL decât pentru oamenii care l-au votat în județ, iar acum negociază majorități în Parlament, în loc să se ocupe de spitalele și școlile din Suceava, unde este dezastru din cauza Covid-ului. Care-s performanțele domnului Flutur care-l recomandă să negocieze acum guverne? Drumurile județene rupte, începute și neterminate, axa Suceava-Iași care este în construcție dintotdeauna, autostrăzile care nu există în niciun draft de PNRR? Tragem linie și rămâne cum am stabilit: domnul Flutur, 12 ani fără nicio realizare”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava