Trupa Hara a luat ființă în primăvara anului 2000 la Cluj-Napoca, la inițiativa lui Flavius Buzilă, care și-a propus să aducă un suflu nou în muzica românească. Până în prezent a ţinut sute de concerte, a crescut, s-a dezvoltat, iar Flavius a ajuns un nume în showbiz-ul autohton. Totuşi, mulţi îl confundă, potrivit click.ro.

Artistul a povestit, înainte de concertul susţinut săptămâna trecută la Berăria H, situaţii amuzante prin care a trecut de-a lungul timpului.

Spuneai că lumea te confundă. Cu cine eşti asemănat cel mai des?

Nu s-a întâmplat să mă asemene neaparat fizic cu altcineva, mi s-a spus de exemplu ,,domnul de la Holograf,”. Eu nu cred că această confuzie a fost neapărat în ideea că aș semăna cu un personaj anume, ci cu un artist dintr-o trupă cunoscută. Alții mi-au zis că sunt de la Vama, de la Vunk, de la Vița, dar nu neapărat ca nume m-au confundat, ci pur și simplu ca figură. Dar cei mai haioși din punctul ăsta de vedere sunt taximetriștii. Chiar recent am pățit o chestie de genul în care taximetristul mi-a zis: ,,Uite, aici la tine pe stradă în Cluj stau foarte multe vedete, Mircea Bravo, doi fotbaliști. E o stradă numai de vedete!”. Și eu, crezând că se referă la mine, zic: ,,Da, da, și solistul de la Hara,”, la care omul foarte sincer: ,,Nu știu, pe ăla nu-l cunosc”.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/solistul-trupei-hara-peripetii-cu-taximetristii-cu-cine-il-confunda-oamenii

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava