Concert pascal
MOPAN Suceava

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, și reprezentanți ai Ministerelor Apărării Naționale și Muncii au avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu o delegație a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

Discuțiile au fost axate asupra modificării Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât să fie eliminate unele inechități în ceea ce privește aplicarea legislației și calcularea drepturilor militarilor.

Secretarul general al Guvernului a subliniat că are mandat din partea premierului Viorica Dăncilă, în calitate de președinte al Partidului Social Democrat, să îi asigure pe reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate că această formațiune politică va susține în Parlament o inițiativă de modificare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Scopul acestui proiect este să ofere soluții astfel încât, persoane care s-au pensionat în ani diferiți, dar au desfășurat aceeași activitate, în condiții similare, să beneficieze de aceleași drepturi, iar pensiile să reflecte vechimea în muncă și contributivitatea.

Secretarul de stat din Ministerul Apărării Naționale, Mihai Dan Chirică, a menționat că această inițiativă legislativă este deja pregătită în colaborare cu reprezentanții sindicatelor din domeniu și a tuturor celor interesați, însă actualul Guvern nu mai are prerogative care să-i permită adoptarea proiectului. În aceste condiții, se fac toate eforturile pentru a nu fi afectate beneficiile pensionarilor militari.

Totodată, secretarul de stat din MApN a afirmat că este pregătită o altă măsură destinată creșterii calității vieții cadrelor militare în rezervă, respectiv indexarea pensiilor militare cu 4,6%, care poate fi aplicată de la începutul anului viitor.

Ministrul Toni Greblă și secretarul de stat Mihai Dan Chirică au transmis aprecierea prim-ministrului Viorica Dăncilă și a actualului Guvern față de Armata României, precum și determinarea de a susține interesele cadrelor militare, prin toate mijloacele constituționale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava