Concert pascal
MOPAN Suceava

Formația de ligă a III-a, Șomuz Fălticeni, a făcut o figură frumoasă în cadrul șaisprezecimile Cupei României. Fălticenenii au condus cu 1-0 și  au făcut față cu brio echipei de Liga I, FC Voluntari.

Gazdele pregătite de Iulian Ionesi au deschis scorul pe stadionul „Constantin Jamaischi” în minutul 37 când Sahru a șutat fără speranțe pentru portarul ilfovenilor Mihai Popa. Celor aproximativ 1.000 de spectatori prezenți în tribune nu le venea să creadă când se uitau la tabela de marcaj. Deși a fost egalată de FC Voluntari destul de repede, oaspeții punctând prin Al.Ilie, formația fălticeneană a rezistat până în minutul 60.

Jocul a fost echilibrat și după pauză, dar experiența ilfovenilor și-a spus cuvântul, ei marcând până la final încă trei goluri. Ricardinho a înscris norocos în urma unui corner, apoi D.Paraschiv a făcut 3-1 tot în urma unui corner. Scorul final a fost stabilit de Briceag, în minutul 88, în urma unei acțiuni de atac inițiată de pe flancul drept, care a făcut șah-mat apărarea formației gazdă.

Șomuz Fălticeni: Malac – Andr. Alecsandru, Vitu, Chirilescu, Antonesei – Julei (cpt.), Dănilă, G. Cîrstean, Sahru – Rob. Ciobanu, Padovei. Au mai intrat: Pitic, Ed. Ciobanu, Robciuc, Străjeriu, Afkir.

Antrenor: Iulian Ionesi.

FC Voluntari: Mih. Popa – Cr. Costin, C. Achim (cpt.), Armaș, Al. Vlad – Meleke, L. Fulop, Merloi, Al. Ilie – D. Paraschiv, Angelov. Au mai intrat: Ricardinho, Rață, Droppa, Briceag și Helder.

Rezerve: Val. Neacșu – Veiga, Briceag, Chilili, Ant. Stan, Droppa, Rață, Helder, Fl. Bălan

Antrenor: Liviu Ciobotariu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava