MOPAN Suceava

Majoritatea americanilor susține eliminarea vizelor pentru cetățenii români prin includerea României în programul Visa Waiver

Think-tank-ul STRATEGIC Thinking Group – Grupul de Gândire Strategică (www.strategicthinking.ro) a inițiat un proiect de cercetare sociologică în Statele Unite ale Americii și în România prin aplicarea unor  sondaje de opinie în cele două țări. Sondajul de opinie din Statele Unite ale Americii a fost realizat de The Bullfinch Group (www.thebullfinchgroup.com) în parteneriat cu INSCOP Research.

Prezentarea grafică a datelor în limba română poate fi descăcată la: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2022/03/31.03.22-SONDAJ-Vize-SUA-RO.pdf

Prezentarea grafică a datelor în limba engleză poate fi descărcată la: https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2022/03/31.03.2022-US-Survey-Visa-Waiver-March-2022.pdf

Opinia americanilor cu privire la eliminarea vizelor pentru cetățenii români
Programul Visa Waiver al Departamentului pentru Securitate Internă din Statele Unite ale Americii permite cetățenilor din 40 de țări să călătorească în SUA în scop de turism sau afaceri pentru o perioadă de 90 de zile fără a avea nevoie de viza.

Cunoscând acest lucru, și fiind întrebați dacă susțin sau nu includerea României, un aliat al SUA care sprijină politicile americane în lume, în programul Visa Waiver care presupune eliminarea vizelor pentru cetățenii români, majoritatea americanilor (53%) au declarat că susțin eliminarea vizelor pentru cetățenii români.  Doar 21% se opun includerii României în programul Visa Waiver,  în timp ce 25% nu și-au format o opinie, fiind nehotărâți.

Raportat la opțiunile politice, cel mai ridicat sprijin pentru eliminarea vizelor pentru români se înregistrează în rândul votanților democrați. Astfel, 57% dintre votanții Partidului Democrat susțin includerea României în programul Visa Waiver, în timp ce 15% se opun, iar 28% sunt nehotărâți.

Jumătate dintre votanții Partidului Republican (50%) susține eliminarea vizelor pentru cetățenii români. 29% se opun eliminării vizelor, iar 21% sunt nehotărâți.

Sprijinul votanților independenți pentru eliminarea vizelor pentru români este similar celui înregistrat la nivelul populației generale. Astfel, 54% dintre votanții independenți susțin includerea României în programul Visa Waiver, în timp ce 21% se opun, iar 25% sunt nehotărâți.

Brett Loyd, sociolog, președinte și CEO al The Bullfinch Group: ”Datele noastre arată clar că americanii au o opinie foarte bună despre țările aliate care susțin politicile SUA în întreaga lume și că americanii nu percep România ca pe o sursă de imigrație ilegală. De aceea, majoritatea americanilor susțin includerea României în Programul Visa Waiver; procentul celor care se opun este semnificativ mai mic. De asemenea, este foarte relevant că nu există absolut nicio categorie de populație pe care am testat-o în SUA în care procentul celor care se opun eliminării vizelor pentru cetățenii români să fie mai mare decât procentul celor care susțin elimnarea vizelor.”

Remus Ștefureac, președinte STRATEGIC Thinking Group / Grupul de Gândire Strategică: ”Datele arată foarte clar că ponderea populației SUA, a votanților înregistrați, a votanților din toate spectrele politice (democrați, republicani sau independenți) care susțin eliminarea vizelor pentru cetățenii români este mai mult decât dublă comparativ cu ponderea celor care se opun eliminării vizelor. Acest lucru poate contribui suplimentar la eforturile de convingere a membrilor Congresului SUA și ai administrației americane de a include România, unul dintre cei mai serioși aliați ai Americii, în programul Visa Waiver.”

Metodologie

Sondajul de opinie național din Statele Unite ale Americii a fost  realizat de The Bullfinch Group (www.thebullfinchgroup.com)  în parteneriat cu INSCOP Research (www.inscop.ro), în cadrul unui proiect de cercetare susținut de think-tank-ul STRATEGIC Thinking Group / Grupul de Gândire strategică (www.strategicthinking.ro). Datele au fost culese în perioada 19-23 februarie 2022 prin interviuri telefonice, volumul eșantionului fiind de 1044 de votanți înregistrați. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%.
––
STRATEGIC THINKING GROUP – Grupul de Gândire Strategică este un think tank avangardist care își propune să furnizeze o platformă civică activă dedicată încurajării reflecției și a gândirii strategice prin analize, studii și cercetări de profunzime. STRATEGIC THINKING GROUP sprijină dezbaterile publice bazate pe utilizarea riguroasă de date științifice și evaluări structurate în vederea elaborării de contribuții de substanță pentru dezvoltare și progres în domenii relevante din sectorul public și privat.

The Bullfinch Group este o companie de cercetare non-partizană cu sediul în Washington DC, specializată în furnizarea de cercetări sociologice independente și orientare strategică.

INSCOP Research este una dintre cele mai active și mai respectate instituții de cercetare a opiniei publice din România, o companie cu standarde etice riguroase, apreciată pentru calitatea și imparțialitatea produselor sale. Studiile realizate de INSCOP Research sunt citate în mii de articole în presa românească și internațională, în rapoarte oficiale naționale și internaționale, în evaluări de specialitate ale unor think-tank-uri românești și internaționale prestigioase sau în publicații academice.

INSCOP Research – Romania şi The Bullfinch Group au încheiat un parteneriat de colaborare prin intermediul căruia își oferă sprijin reciproc în efectuarea de studii sociologice în România, în alte țări din regiune și în Statele Unite ale Americii. Cele două companii colaborează pentru dezvoltarea unui set de metodologii inovative elaborate în SUA care pot fi aplicate pe piața românească și regională.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava