Concert pascal
MOPAN Suceava

Specialişti ai Muzeului Bucovinei din Suceava vor colabora cu specialişti din Ucraina şi Republica Moldova pentru a edita o enciclopedie despre cultura Precucuteni – Cucuteni – Tripolie. Directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, a declarat luni că a discutat despre acest realizarea acestui proiect cu specialişti în arheologie din Ucraina şi Republica Moldova, ţări care împreună cu România vor coordona editarea enciclopediei. Din punct de vedere al specialiştilor care vor coordona acest proiect, aceştia vor fi Emil Ursu, dar şi arheologii ucraineni Mihail Videiko şi Natalia Burdo, şi arheologul din republica Moldova, Stanislav Ţerna. „Anul acesta se împlinesc 130 de ani de cercetare arheologică pentru complexul Precucuteni – Cucuteni – Tripolie. O vârstă care necesită, şi sunt deja, descoperiri numeroase, importante, multe dintre ele publicate în română, rusă, ucrainean şi în alte limbi de circulaţie mai largă, însă niciodată publicate într-un bloc comun. Acum 10 ani, la Kiev, sub coordonarea domnului Mihail Videiko şi a doamnei Natalia Burdo a fost publicată o enciclopedie a Tripolianului, doar în limba ucraineană, care a însemnat doar o frântură din ceea ce înseamnă Precucuteni – Cucuteni – Tripolie”, a spus Ursu. El a subliniat că o astfel de iniţiativă comună ar însemna cel mai mare proiect de acest gen din Europa, enciclopedia urmând să fie scrisă în limba engleză şi va avea circa 2.500 de pagini în format A 4. Emil Ursu a mai explicat că proiectul ar urma să se deruleze pe o perioadă de doi ani, iar valoarea lui ar fi de aproximativ 250.000 de euro. „Vocile care vor intra în volum aparţin specialiştilor dintr-un spaţiu mult mai larg, respectiv România, Ucraina, Moldova, Rusia, Germania, Marea Britania şi SUA, însă coordonarea va fi realizată de cele trei state menţionate anterior”, a mai declarat directorul Complexului Muzeal Bucovina.

Proiectul va fi susţinut de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, acesta declarând că această instituţie va încerca să asigure finanţarea necesară pentru editarea acestei enciclopedii. „E o lucrare care integrează acest spaţiu comun, şi sigur, îi încurajăm pe toţi partenerii să vină cu foarte mulţi specialişti pentru că e o lucrare ştiinţifică ce va rămâne ca mărturie pentru acest spaţiu în care am trăit în comun şi în care trăim şi acum”, a spus Nechifor.

Prezent la Baia, acolo unde a fost descoperită cea mai mare locuinţă din perioada Precucuteni I, arheologul ucrainean Mihai Videiko a explicat că îl bucură faptul că cele trei state vor susţine editare unei astfel de enciclopedii. „Este vorba despre un proiect absolut inedit pentru că pentru prima dată în mai mult de un secol de cercetare a acestei culturi, specialişti şi oameni de ştinţă din mai multe ţări vor conlucra la o enciclopedie într-o limbă de circulaţie internaţională”, a spus Videiko. El a arătat că pentru a se înţelege valoarea viitoarei enciclopedii este bine de ştiu că aceasta va conţine peste 5.000 de articole şi circa 200 de monografii scrise în ultimii 130 de ani despre arealul Precucuteni – Cucuteni – Tripolie.

Specialişti din România, Ucraina şi Moldova vor coordona apariţia unei enciclopedii internaţionale despre cultura Precucuteni, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava