MOPAN Suceava

Câteva sute de fălticeneni au participat în ultima zi a anului 2016  la spectacolul de datini și obiceiuri de anul nou care a avut loc în fața Primăriei. Au venit să ure  urşii de pe 2 Grăniceri, căiuţii şi damele din Şoldăneşti, urătorii din Ganea, urşii de la Preuteşti. Şi gospodarii de la Rădăşeni au venit la Fălticeni, conform tradiţiei, cu un plug tras de cai, cu plugari şi cu călăreţi, cu muzicanţi, dar şi cu nelipsitul cadastrist care măsoară în fiecare an cu compasul hotarul dintre cele două localităţi şi de fiecare dată mai are de recuperat teren de la fălticeneni.

Cunoscutul rapsod popular, octogenarul Grigore Tulbure, cel care conduce grupul de urători de la Rădăşeni, a oferit primarului Cătălin Coman, buchetul de spice de grâu pentru ca anul 2017 să fie bogat. Ca în fiecare an, rădăşenenii au împărţit copiilor mere, iar adulţilor le-au oferit ţuică de prune.

Aşteptaţi în fiecare an, urătorii din satul Leucuşeşti au stârnit şi în acest an zâmbetul celor prezenţi în faţa primăriei prin personajele inspirate din mitologia satului întruchipând cele mai bizare creaturi, dar şi prin dansul damelor, babelor, moşnegilor, negustorilor, care au răspuns prompt comenzilor ofiţerului care i-a condus.

Primarul Cătălin Coman a oferit urătorilor bani, colaci, pachete cu dulciuri, ţuică şi mere.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava