Sfârșitul de săptămână este întotdeauna prilej de bucurie pentru copii, mai ales dacă îl petrec la Iulius Mall Suceava. În acest week-end, cei mici vor avea parte de un spectacol de ventrilocie, ateliere de creație, competiție de dans și concurs de talente.

Duminică, pe 26 mai, de la ora 17.00, cei mici sunt invitați la un spectacol captivant de ventrilocie. Vor descoperi „Aventuri cu bunicuța Julieta și prietenii săi”, într-un show susținut de Crina Zvobodă, membru UNITER și al Societății Internaționale a Ventrilocilor. De altfel, este singurul artist-ventriloc din România rescunocut mondial. În interpretarea ei, personaje îndrăgite și haioase, unele văzute și la televizor, în cadrul emisiunilor de talent, îi vor face pe copii să râdă de glume și situații amuzante. Astfel, cei mici vor avea parte de o experiență inedită, pentru că spectacolul este interactiv și plin de umor. Tânăra ventrilocă poate vorbi fără să-şi mişte buzele, în timp ce prietenii ei sunt puși pe șotii, iar asta îi fascinează pe ștrengari.

Până atunci, sâmbătă, de la ora 09.00, peste 750 de de copii talentați vor face spectacol pe scena de la etajul Iulius Mall Suceava. Atunci se desfășoară Festivalul Artis, un eveniment care le oferă elevilor din ciclul primar prilejul de a a-și pune în valoare abilitățile artistice. Ajunsă la cea de-a VI-a ediție, inițiativa aparține mai multor instituții de învățământ din Suceava.

În aceeași zi, de la orele 14.00 și 15.00, copiii sunt din nou așteptați la atelierele de creație. Specialiștii de la Creativ & Deco îi vor învăța cum să realizeze, cu ajutorul imaginației și îndemânării, măști venețiene. Obiectele decorative le vor înfrumuseța camera, pentru că, la final, prichindeii vor primi creațiile cadou. Materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall Suceava, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Duminică este zi cu dans. De la ora 10.00, peste 400 de copii din județul Suceava se vor duela în mișcări ritmate, în cadrul unui concurs de dans. Competiția este organizată de Palatul Copiilor, iar năzdrăvanii vor impresiona juriul și publicul cu dans popular, de societate, sportiv și alte coregrafii originale.

De vineri până duminică, parterul Iulius Mall va fi locul de întâlnire al artizanilor locali. Printre propunerile Târgului Handmade se numără podoabe felurite, din pietre prețioase și semiprețioase, dar și realizate cu ajutorul unor materiale și tehnici aparte, accesorii de păr, piese vestimentare, casete de bijuterii sculptate și pictate manual, papioane colorate, ceasuri inedite, tablouri și multe alte decorațiuni, dar și cosmetice naturale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava