MOPAN Suceava

Până vineri, 1 martie, spitalele sucevene urmează să trimită la București un plan de eficientizare după ce, anterior, într-un masterplan întocmit de Ministerul Sănătăţii se prevedea închiderea unor unități şi reducerea numărului de paturi în altele. Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a afirmat, la Radio Top, că termenul a fost stabilit la ședința de la Iași la care au participat primari, manageri de spitale și reprezentanți ai conducerilor consiliilor județene din regiunea de Nord-Est. La dezbateri a fost prezent și suceveanul Tiberiu Brădățan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Primarul Popoiu a spus că nu crede că masterplanul va fi schimbat de minister din temelii, deși a fost aspru criticat de aproape toţi participanţii la întâlnire. Adrian Popoiu a adăugat: „Am auzit acolo discutându-se de faptul că spitalele se justifică doar la orașe mari, la municipii sau municipii reședință de județ”. Întrebat la Radio Top dacă Ministerul Sănătății vrea să scape de spitalele din localităţile mici, primarul Siretului a răspuns: „Sunt convins de lucrul acesta. Dacă lucrurile pe viitor vor dovedi contrariul m-aș bucura să se întâmple așa”. Întrebat ce șanse crede că sînt ca în oraș să rămână atât Spitalul de Boli Cronice, cît și cel de Psihiatrie Cronici, Adrian Popoiu a afirmat: „Nu vreau să dau șanse. Vreau 100% să spun că cele două spitale vor rămâne. Eu voi fi pe baricade și voi lupta pentru existența acestora”. Ambele unități sunt propuse pentru închidere în masterplan. În opinia primarului, toate spitalele sucevene sînt viabile și funcționează în parametri normali, chiar foarte buni. La evenimentul de la Iaşi, din partea Sucevei au luat cuvîntul vicepreședintele Consiliului Judeţean Gheorghe Niță, primarul de la Gura Humorului, Marius Ursaciuc, şi primarul de la Siret, Adrian Popoiu. Primarul de la Siret a spus că Gheorghe Niţă a fost foarte vocal şi a apreciat acest lucru, în schimb reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au fost nemulţumiţi şi l-au întrebat de ce ridică tonul. Adrian Popoiu a explicat de ce: „Nu avea microfon, omul trebuia să vorbească puțin mai tare, dar a spus lucrurilor pe nume și s-a manifestat normal, și a venit, evident, normal, în sprijinul nostru, al celorlalți manageri și primari din județul Suceava”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava