MOPAN Suceava

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat Direcției Județene de Sănătate Publică să transmită, în regim de rugență, spitalelor din județ, o circulară ce vizează întocmirea unei raportări cu privire la capacitatea maximă deținută pentru izolarea eventualelor cazuri de Covid-19 apărute în rândul copiilor după începerea anului școlar.

De asemenea, prefectul a solicitat ca raportarea efectuată să țină cont și de necesitatea identificării de locuri pentru părinții copiilor, în situația în care se va impune internarea acestora.

Alexandru Moldovan a spus că analiza rapoartelor transmise de spitale dar și rezultatele și eventualele măsuri complementare dispuse, vor fi prezentate de directorul executiv al DSP Suceava în ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 31 august 2020.

„Îi îndeamnăm pe cetățeni să fie precauți în continuare, să nu renunțe la a respecta regulile de igienă cu strictețe și de a purta masca de protecție corect, în special în locurile aglomerate. În această perioadă orice neglijență are costuri sociale, financiare și de timp mult prea mari.

Reduceți la minim contactul în zonele comune, încercați să fiți vigilenți pentru că, din păcate, uneori, această boală ne obligă să plătim prețul suprem- o viață omenească. Dacă ați fost în concediu, înainte de a vă relua activitatea, vă rugăm să vă faceți o autoevaluare a stării de sănătate și să apelați la medic în cazul în care aveți simptome. Încercați să vă protejați permanent pentru a vă feri de infecție și urmările ei atât dumneavoastră cât și cei dragi dumneavoastră”, a transmis prefectul Alexandru Moldovan.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava