Concert pascal
MOPAN Suceava

După o etapă de calificare la care s-au prezentat bine, luptătorii de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Liceul cu Program Sportiv Suceava, pregătiți de antrenorii Andrei Bolohan, Daniel Ciubotaru și Valerică Gherasim, au participat la finalele Campionatului Național Individual pentru cadeți de la Târgu Mureș, unde au reușit să câștige un număr de trei medalii. Competiția a fost una de anvergură, pe saltele intrând nu mai puțin de 400 de sportivi, la lupte greco-romane și lupte libere, masculin și feminin. Prima medalie a fost una de argint, câștigată de Cosmin Mihalache, la categoria 92 de kilograme, sportiv antrenat de Andrei Bolohan la LPS Suceava. Component al lotului național de cadeți, Cosmin Mihalache a câștigat primele trei meciuri prin superioritate tehnică fără să cedeze punct, executând și singura acțiune de cinci puncte din concurs. În finala pentru aur, Cosmin l-a întâlnit pe Mihai Croitoru, de la CSM Pitești, fiul lui Ovidiu Croitoru, fost luptător la CSM Suceava. Lupta a fost una echilibrată, cu emoții de ambele părți, câștiga de cauză având Croitoru, cu scorul de 2 – 1, luptător cu un an mai mare decât suceveanul cu care este coleg la lotul naționall.

Deși practică luptele de aproximativ un an de zile, Ștefan Marcu, antrenat la LPS Suceava de Andrei Bolohan, a reușit să urce pe podium, câștigând medalia de bronz la 80 de kilograme. Ștefan a avut un tur liber și a reușit mai apoi două victorii, a pierdut semifinala cu 0 – 3 și mai apoi s-a impus prin tuș în meciul pentru bronz. Ștefan Marcu a fost portar la secția de fotbal la LPS Suceava și a fost recomandat de antrenorul Claudiu Sevaciuc pentru secția de lupte, anul trecut câștigând prima sa medalie, tot de bronz, dar la naționalele de copii. Un alt sportiv de la LPS, Bogdan Pop, component al lotului național, a pierdut din primul tur în fața unui coleg de lot. Din păcate, Bogdan Pop încă nu și-a revenit după ce a suferit un accident nefericit la o mână.

„Majoritatea sportivilor din lotul sucevean cu care am participat la aceste naționale sunt în primul an de cadeți, iar acest fapt s-a cunoscut în anumite momente ale meciurilor, când experiența adversarilor mai mari cu un an și-a spus cuvântul. Totuși sunt mulțumit de aceste rezultate, cu toate că se putea mai mult, și mă refer aici la Cosmin Mihalache, care a pierdut la limită finala mare”, a explicat antrenorul Andrei Bolohan. Cel de-al patrulea luptător de la CSM Suceava a fost Cassian Pulpă, ce a concurat la categoria 80 de kilograme.

Performerul delegației de la CSM Suceava a fost Ioan Bălan, sportiv antrenat de Daniel Ciubotaru, ce a câștigat medalia de bronz la categoria 60 de kilograme. Component al lotului național de cadeți, Ioan Bălan a avut ghinion la tragerea la sorți și a picat cu un adversar mult mai bine cotat, suceveanul fiind în primul an de cadeți. Deși mai avea șanse foarte mici la medalie, Ioan Bălan s-a mobilizat și venind din recalificări și-a învins toți adversarii mai bine cotați. Astfel, în al doilea meci a fost condus cu 5 – 2, iar în ultimele 8 secunde a reușit să facă un procedeu de patru puncte și să se impună dramatic. În meciul pentru medalia de bronz, suceveanul a întâlnit finalistul de la prima etapă și a reușit din nou o victorie dramatică, în ultimele 20 de secunde ale meciului, după ce a fost condus cu 6 – 2, dar a reușit o trecere la spate și o răsturnare laterală, egalând scorul și câștigând pentru c-a avut ultima acțiune.

Deși este încă la categoria copii și a avut nevoie de acord parental pentru a intra pe saltea, fiind o premieră pentru naționalele de cadeți, Luca Giovani Popovici, pregătit la CSM Suceava de Daniel Ciubotaru, a fost aproape de o medalie de bronz la categoria 65 de kilograme. Astfel, în primul meci a reușit să învingă un sportiv cu doi ani mai mare, iar mai apoi a pierdut în fața celui ce avea să câștige categoria, un sportiv din Botoșani. Mai apoi, în recalificări a reușit să câștige la limită, iar în finala pentru bronz a pierdut meciul pe o greșeală personală în repriza a doua, după o primă parte încheiată cu scorul de 0 – 0.

„Ioan Bălan a muncit foarte mult pentru această medalie de bronz. A avut două meciuri câștigate în ultimele 10 secunde, într-o grupă grea cu 5 sportivi mai bine cotați, dar Ioan Bălan a crezut în forțele sale și-n șansa sa până în ultima secundă, fapt de care sunt foarte mândru. Luca Giovani Popovici este încă la copii și a avut o comportare peste așteptări în fața unor adversari cu doi ani mai mari și sper ca anul acesta să câștige aurul la categoria sa de vârstă. Mulțumim pentru sprijin Primăriei și Consiliului Local Suceava, conducerii CSM și LPS Suceava, lui Paul Ioan Popovici de la firma Euro Expres Full, dar și lui Sevi Caba, de la Restaurant.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava