MOPAN Suceava

Andreea Raicu a șocat la 43 de ani! Vedeta a pozat nud, iar fotografia expusă pe rețelele sociale, chiar de către curajoasa vedetă, a făcut furori! Andreea a realizat fotografia în costumul Evei în perioada pandemiei, atunci când, la îndemnul unor prieteni buni, a făcut un pictorial cât se poate de sexy. Mama ei, însă, nu a știut de „isprava” fiicei sale, notează click.ro.

Invitată la „Teo Show”, Andreea Raicu a explicat cum a reușit să treacă dincolo de orice inhibiții și să pozeze nud la 43 de ani. „Am postat poza asta și mi-am asumat. Nu m-am gândit că va avea un astfel de impact. În timpul pandemiei, în care am stat în casă, împreună cu Alex Gâlmeanu şi o prietenă, am decis să fac un shooting, pentru a rămâne cu o amintire. Nu m-am gândit nici o clipă că o să postez ceva. Nu a fost confortabil să pozez așa, nu sunt obişnuită cu astfel de fotografii. O prietenă mi-a zis să pun fotografia pe Instagram, aşa mi-a venit ideea. A fost o ieşire din zona de confort. Nu înţeleg de ce trebuie să dau explicaţii pentru asta. Mamei mele nici nu i-am spus că pozez goală. Nu am avut curajul, probabil că a văzut acum în ziare”, a declarat Andreea Raicu, prezentă în emisiunea de la Kanal D, potrivit sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/spovedania-andreeei-raicu-despre-poza-nud-care-creat-valva-pe-internet-nu-i-am-spus

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava