Concert pascal
MOPAN Suceava

Odată cu începerea conflictului armat din Ucraina în luna februarie a anului trecut, activitatea social-filantropică a căpătat noi valențe, dezvoltându-se și în sensul sprijinirii și consilierii refugiaților din această țară. Încă de la începutul tensiunilor militare din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le-a fost și le este aproape celor care sunt afectați de războiul din țara vecină.

Din data de 24 februarie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost constituit un comitet alcătuit din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și voluntari, care a identificat cele mai eficiente măsuri de sprijinire a cetățenilor ucraineni. Astfel, s-au organizat două puncte fixe de asistență social-filantropică pentru distribuirea alimentelor, direcționarea către locurile de cazare, oferirea de informații privind călătoria pe teritoriul României, precum și asigurarea asistenței spirituale pentru cei greu încercați în această perioadă, printr-un cuvânt de mângâiere și încurajare.

Permanent, în punctul de trecere a frontierei Siret și în Gara Burdujeni din Suceava, fiind numeroși cetățeni ai Republicii Ucraina care au folosit transportul feroviar pentru a se îndepărta de zona conflictuală, voluntarii au oferit ceai, cafea și mâncare refugiaților ucraineni, dar și îndrumare în găsirea celor mai bune soluții de cazare și transport. În fiecare centru au fost prezenți zi și noapte, în ture de 8 ore, clerici și mireni, între aceștia vorbitori de limbă ucraineană, parte dintre ei membri în organizațiile ASCOR (Asociația Studenților Ortodocși Români) și ATOS (Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni) sau în centrele de tineret ECCLESIA.

În toată această perioadă, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a mers de mai multe ori în punctul de frontieră Siret, a vorbit cu voluntarii, mulțumindu-le și încurajându-i să stăruiască în jertfelnica lucrare a slujirii aproapelui, s-a asigurat de bunul mers al acțiunilor de sprijinire a celor aflați în nevoie, a discutat cu cei direct implicați în acest demers filantropic, pentru a răspunde cu promptitudine dificultăților și nevoilor identificate. Nu în ultimul rând, a încercat să mângâie și să întărească, prin rugăciune și binecuvântare, sufletele întristate, înfricoșate ori dezorientate ale celor care s-au trezit peste noapte parte a unui conflict pe care prea puțin îl înțeleg.

Mănăstirile  eparhiei, dar și numeroși credincioși din diferite parohii au pus la dispoziția refugiaților ucraineni numeroase spații de cazare, masă caldă, alimente și mai ales asistență spirituală, atât de necesară pentru inimile îndurerate a celor care ajung în România.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu autoritățile județene și cu implicarea oamenilor de bine și a organizațiilor și instituțiilor partenere, a trimis și transportat prin punctul vamal Siret către centrul Ucrainei 10 transporturi cu peste 500 de tone de ajutoare pentru cetățenii ucraineni, afectați de conflictul militar declanșat în luna februarie 2022 în țara vecină. Bunurile au fost distribuite mai apoi celor care nu au putut părăsi Ucraina, adăpostindu-se în buncăre, stații de metrou, subsolurile clădirilor ori alte spații de apărare improvizate.

În achiziționarea și pregătirea pachetelor s-au implicat credincioși, parohii, mănăstiri (prin cele cinci protopopiate ale eparhiei), precum și alți binefăcători și donatori. Totodată, numeroase așezăminte monahale și parohii au instituit centre de colectare a celor necesare (alimente neperisabile, lenjerii, pături, perne, saltele, produse de igienă etc.).

Mașinile care au format convoaiele umanitare au fost încărcate la punctul de colectare de la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” și însoțite de delegați ai Arhiepiscopiei Sucevei până pe teritoriul Ucrainei, în Bucovina de Nord, dar nu numai. Pentru a sprijini persoanele refugiate, precum și familiile care îi găzduiesc, clerici și credincioși, persoane de caritate din țară și din străinătate, cu ajutorul autorităților române și ucrainene și a Mitropoliei Cernăuților și Bucovinei, au reușit să distribuie și în zonele grav afectate de război produse alimentare de bază, pentru a fi oferite celor în nevoie.

Convoaiele au ajuns din Cernăuți până aproape de zonele bombardate din zona Jîtomîrului, Ternopil, Rovno, Poltava, Harpov, Dnepr, Zaporoje, Nijân, Kiev, Harkiev, Lvivși altele. Totodată, prin aceste transporturi Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a oferit sprijin cetățenilor ucraineni refugiați în zona Cernăuți-Herța. Cu sprijinul Mitropoliei și a autorităților ucrainene s-au împărțit kituri cu alimente de bază în centrele pentru refugiați din Ropcea, Ciudei, Cireș, Crasna Nouă, Crăsnișoara, Crasna, Pătrăuții de Jos și Pătrăuții de Sus.

Ajutoarele umanitare au constat în apă, alimente (conserve, dulciuri, lactate, inclusiv lapte praf, fructe, mâncare pentru bebeluși ș.a), produse de igienă (scutece, șervețele, dezinfectanți, detergenți) și alte materiale de strictă necesitate (pături, truse medicale, medicamente, lanterne, biberoane, suzete etc.), dar și jucării.

Toate acestea s-au putut realiza și prin contribuția mai multor eparhii ale Patriarhiei Române. Nu în ultimul rând, au dat dovadă de dragoste față de aproapele și numeroase persoane, organizații non-guvernamentale, agenți economici sau instituții din România și din afara granițelor țării, într-un extraordinar și prompt gest de solidaritate.

Ororile conflictului militar desfășurat în această perioadă în Ucraina lasă urme adânci în viețile celor care au reușit să plece din calea bombelor, mai cu seamă în sufletele copiilor care nu pot să înțeleagă motivul pentru care au fost nevoiți să lase în urmă jucării și locuri, dar mai ales oameni dragi, familie și prieteni.

Din drag de școală și de copiii lumii este genericul programului dedicat copiilor ucraineni refugiați, coordonat de către prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie, la Inspectoratul Școlar Județean Suceava. De la începutul lunii martie 2022, inițiatorii programului s-au ocupat îndeaproape de copiii ucraineni refugiați, stabiliți pentru un timp în municipiul Suceava sau aflați în tranzit. În fiecare zi au fost organizate activități educative pentru copii, ateliere de povești și artcraft, zile de joacă și sesiuni de consiliere și de gestionare a emoțiilor. Echipele au fost alcătuite din profesori și studenți voluntari, între aceștia și cunoscători ai limbii ucrainene, respectiv engleze. Școala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost printre primele școli din județul Suceava care au organizat un program zilnic educațional pentru copii ucraineni, o parte dintre aceștia fiind și vorbitori de limbă română.

Pentru coordonarea inițiativelor de sprijin, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a lansat platforma „Uniți pentru pace”, acțiune care face parte din programul social-filantropic demarat la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, arătată prin jertfa față de aproapele, și elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava s-au alăturat acțiunilor de sprijinire a refugiaților ucraineni. Seminariști din clasele IX-XII, cunoscători de limbă ucraineană, au fost alături de cetățenii care au ajuns în România prin punctul de trecere a frontierei Siret, în Gara Burdujeni în Suceava, dar și în centrele de refugiați, oferind îndrumare în ceea ce înseamnă identificarea locurilor de cazare și transport, informații privind călătoria pe teritoriul României, dar și apă, alimente, produse de igienă și de strictă necesitate. Totodată, la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, unul dintre cele patru puncte de colectare, au sortat și pregătit produsele donate de credincioși din întreaga Patriarhie Română, precum și de numeroase persoane, organizații non-guvernamentale, agenți economici sau instituții din România și din afara granițelor țării.

Acțiunile de sprijinire au continuat pe tot parcursul acestui an, reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților fiind prezenți în punctele cheie din care pot veni în folosul celor ce caută să se refugieze din calea conflictelor armate.

Irina Ursachi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava