În această zi de 12 iunie 1937, la Moscova, după un proces cât se poate de sumar, mareșalul Mihail N. Tuhacevski, unul dintre ofițerii de cel mai înalt rang din armată și fostul ei șef de stat major, a fost executat prin împușcare pentru trădare, spionaj și uneltire.

Execuția a avut loc la cartierul general al NKVD-ului, poliția secretă a Rusiei sovietice. Alături de el au mai fost executați, sub acuzații similare, alți șapte comandanți militari de prim rang care, împreună cu mareșalul, se numărau printre cei mai buni și mai experimentați ofițeri din armata sovietică.

În anii 1930, Stalin începuse o serie de epurări pentru „purificarea” Rusiei de orice potențială opoziție față de regimul său. În 1937, sosise vremea armatei. Printre persoanele vizate se numărau foști aristocrați, ofițeri țariști și toți cei asociați cu Troțki, aflat la comanda Armatei Roșii în timpul Primului Război Mondial.

În ciuda faptului că fusese ridicat la rangul de mareșal de către Stalin, cu numai doi ani mai înainte, Tuhacevski era vulnerabil sub toate aspectele. Nu a contat câtuși de puțin că era și un strălucit reformator, care adusese în armata sovietică multdoritele inovații reprezentate de armele combinate, de formațiunile blindate, de unitățile aeropurtate și de sprijinul aerian tactic, precum și o forță independentă de bombardiere.

Aceste contribuții constituiau dovezile unei capacități de „gândire independentă”, care devenise acum unul dintre păcatele de moarte în Uniunea Sovietică. Bineînțeles, existau „dovezi” ale implicării lui Tuhacevski într-un complot care viza preluarea controlului asupra Kremlinului și răsturnarea conducerii sovietice: un dosar contrafăcut cu corespondența dintre mareșal și doi generali germani.

Sub tortură, mareșalul a recunoscut toate acuzațiile care îi erau aduse. Epurarea nu s-a încheiat cu Tuhacevski și cu colegii săi.

Pe parcursul următorului an, procesele înscenate s-au concretizat cu următoarele victime, prin moarte sau încarcerare, pentru Armata Roșie: trei din cei cinci mareșali; 14 din cei 16 comandanți ai armatei; 60 din cei 67 de comandanți de corpuri de armată; 136 din cei 199 de comandanți de divizii; 221 din cei 397 de comandanți de brigadă și aproximativ 35.000 de ofițeri de rang inferior – per total, ajungându-se la aproximativ jumătate din corpul ofițerilor.

Înlocuitorii lor erau în marea lor parte nepotriviți sau nepregătiți pentru a fi comandanți. Unul dintre rezultatele acestor pierderi la nivelul conducerii militare a fost performanța proastă a Armatei Roșii în cursul campaniei din 1939-1940 împotriva Finlandei, performanță studiată cu atenție de ofițerii germani.

Ceea ce a urmat, în 1941, a fost încă și mai grav: un dezastru total în fața Wehrmachtului în faza de lansare a Operațiunii Barbarossa. Partea pozitivă a acestei înfrângeri a constat în eliminarea prin moarte sau capturare a miilor de ofițeri sovietici incompetenți, lucru care a făcut posibilă înlocuirea lor cu un material mai bun. Și astfel, cât ai clipi, în timp ce armata germană se apropia de Moscova spre sfârșitul anului, înaltul comandament sovietic a repus în vigoare inovațiile doctrinare ale lui Tuhacevski. Era aproape prea târziu.

Tot la 12 iunie:

1931: Este condamnat gangsterul Al Capone, împreună cu 68 dintre oamenii săi, pentru violarea legilor Prohibiției.

Geo Alupoae, critic de teatru.