MOPAN Suceava

Președintele organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, critică în termeni severi proiectul de hotărâre de Consiliul Județean pentru aprobarea repartizării pe localitățí a sumei de 28,492 milioane lei, aflate la dispozitia instituției județene concluzionând că maniera de repartizare este ”inacceptabilă”  iar raționamentul președintelui CJ, Gheorghe Flutur, este ”partinic, meschin, nedemn”. Vă prezentăm integral comunicatul de presă remis de senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan.

”Proiectul de hotărare pentru aprobarea repartizării pe localitățí a sumei de 28,492 milioane lei, aflate la dispozitia Consiliului Județean, propus de Gheorghe   Flutur, arată că acesta nu se dezminte. Raționamentul lui este partinic, meschin, nedemn.

Guvernul PSD-ALDE a demonstrat, în mod firesc, echidistanță, a tratat egal, fără considerente politice, toate primăriile din țară și evident din județul Suceava. Acest fapt este demonstrat și ușor de verificat prin modul în care s-au finanțat proiectele tuturor localităților prin PNDL dar și de modul prin care Ministerul Finanțelor Publice  a alocat tuturor primăriilor, într-un mod mai mult decăt transparent, prin legea bugetului,  sumele necesare.

În schimb Gheorghe Flutur, în mod ostentativ, încearcă să favorizeze primăriile conduse de colegii săi de partid:
–    În cazul municipiilor, celor cu primari PNL, Cîmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, li se alocă 2,5 și respectiv 2 milioane lei, iar celor cu primari PSD, Fălticeni și Rădăuți, li se alocă doar câte 0,5 milioane lei deși au o populație dublă, deși au un număr mare de proiecte pentru care este necesară o sumă considerabilă pentru cofinanțare.
–    În cazul orașelor, cele mai mici sume sunt repartizate celor cu primari PSD, Frasin și Milișăuți, câte 0,3 milioane lei. Prin comparație, Siretului, cu primar PNL, îi revin, 1,3 milioane lei.
–    În cazul comunelor situația este clară: cele cu administrație PSD primesc doar 100.000 de lei, iar unele chiar 0 lei: Slatina. Comunele cu administrație PNL primesc dublu: 200.000 de lei și chiar mai mult în cazul celor cu primari PNL mai fideli: Cîrlibaba 500.000 de  lei, Sadova 400.000 de lei, Putna 400.000 de lei și multe altele cu câte 300.000 de lei.
Poate că aceste sume sunt mici, insuficiente pentru necesitățíle localităților dar maniera de repartizare este inacceptabilă”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava