Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, a ironizat sâmbătă acțiunea președintelui Consiliului Județean și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, care a venit cu lopata să dea o mână de ajutor pe șantierul șoselei de centură a Sucevei opinând că este o ”manifestare politică atât de măruntă care duce în derizoriu activitatea politică și administrativă”.

”I-aș sugera să se ocupe de reparația podului de la Verești căruia i-a alocat un buget derizoriu, încât nimeni nu s-a prezentat să liciteze pentru acest obiectiv”

”Admit că într-un an electoral patima politică are uneori manifestări extreme. Dar niciodată nu voi putea admite o dimensiune atât de măruntă a unei manifestări politice ca cea în care s-a complăcut liderul liberal sucevean, președinte al Consiliului Județean, care a venit cu o lopată pe un șantier al unui obiectiv finanțat de Guvernul social-democrat al României. Astfel de ipostaze duc în derizoriu activitatea politică și administrativă. M-aș fi așteptat de la dumnealui ca, în calitatea pe care o are, cea de șef al administrației publice județene, să abordeze cu seriozitate problemele județului care intră în competența sa. De exemplu, i-aș sugera să se ocupe de reparația podului de la Verești căruia i-a alocat un buget derizoriu, încât nimeni nu s-a prezentat să liciteze pentru acest obiectiv. Și nu pot înțelege de ce atâta zgârcenie pentru o investiție atât de importantă în condițiile în care Guvernul României a acordat Consiliului Județean Suceava suma de 216.000 000 lei pentru reabilitarea a 8 drumuri județene. I-aș da ca exemplu implicarea Guvernului social-democrat într-un caz similar – podul de la Milișăuți- care a fost refăcut, anul trecut, în cinci luni”, a declarat Stan.

”I-aș întreba pe parlamentarii suceveni din PNL, USR, Pro-România cum a fost posibil ca dumnealor să nu voteze bugetul țării pentru anul 2019 în condițiile în care este cel mai mare din istoria României”

El le-a reproșat parlamentarilor opoziției că nu au votat bugetul pe 2019 care prevede lucruri pozitive inclusiv pentru județul Suceava. ”Evident că admit și necesitatea disputelor, a schimbului de idei politice. Și în acest spirit i-aș întreba pe parlamentarii suceveni din PNL, USR, Pro-România cum a fost posibil ca dumnealor să nu voteze bugetul țării pentru anul 2019 în condițiile în care acest buget (cel mai mare din istoria României), prevede creșteri substanțiale ale bugetelor tuturor ministerelor, ale bugetelor comunităților locale, acoperă creșterea planificată a salariilor și pensiilor, și mai ales prevede alocări de fonduri pentru obiective importante din județul Suceava (șoseaua de centură a Sucevei, șoseaua de centură a Rădăuțiului, DN 18, DN 2, DN 17B)? Sau, mai ales, i-aș întreba cum este posibil ca președintele țării (pe care cei din PNL și USR și l-au asumat) să respingă acest buget și să blocheze practic activitatea primăriilor, consiliilor județene, a ministerelor? Pare că președintele Iohannis, orbit de o patimă politică nefirească, nu-și dă seama de aceste consecințe. Dar ei, parlamentarii, cum explică acest fapt primarilor care i-au trimis în Parlament?”,a  spus liderul social democraților suceveni.

”Sucevenii au nevoie de o administrare serioasă a județului, fără proiecte fanteziste menite doar să înșele opinia publică”

Ioan Stan a arătat că întotdeauna a considerat că în activitatea parlamentară este esențială colaborarea, depășirea ambițiilor politice personale în scopul rezolvării unor probleme ale comunităților ”fapt pe care noi, parlamentarii social democrați suceveni, l-am demonstrat deseori”. Un exemplu, a subliniat Stan,  ar fi promovarea proiectului legislativ prin care a fost posibilă trecerea Parcului Șipote în administrarea primăriei mun. Suceava.

”Sucevenii au nevoie de o administrare serioasă a județului, fără proiecte fanteziste menite doar să înșele opinia publică, cu implicare în rezolvarea problemelor reale, fără scene teatrale pe pârtii sau pe șantiere”, a încheiat președintele organizației județene a PSD.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava