MOPAN Suceava

PSD consideră ca inoportună și nu va susține inițiativa ministrului Justiției  prin care se dorește creșterea cu 30% atât a salariilor cât și a pensiilor speciale ale magistraților, în condițiile în care majoritatea copleșitoare a pensionarilor au beneficiat de o majorare de numai 10%, la începutul acestui an. Declarația a fost făcută de liderul județean al social democraților suceveni, senatorul Ioan Stan.

”Printre altele, trebuie să ținem cont că  populația – cu venituri mult mai mici decât ale magistraților – este afectată serios de majorarea generală a prețurilor, cauzată de scumpirea brutală a electricității, gazelor și combustibililor. Drept urmare, considerăm că PNL este dator să explice românilor dublul său limbaj, în sensul că în timp ce președintele PNL, Florin Cîțu, clamează anularea pensiilor speciale, ministrul Justiției, susținut de același partid, nu doar că le menține dar le și crește. Asta în ciuda faptului că însăși guvernul condus de premierul PNL Nicolae Ciucă a adoptat, prin ordonanță de urgență, înghețarea tuturor pensiile speciale pentru anul 2022”,a  spus Stan.

El a arătat că în acest context este cu atât mai surprinzătoarea decizia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, care printr-un ordin de ministru, propune  majorarea cu 30% a valorii sectoriale de referință pentru calculul salariilor magistraților, ceea ce conduce și la creștere puternică a pensiilor speciale ale acestora. ”Potrivit legii, <pensia de serviciu este de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate ale unui judecător sau procuror în funcție>. Iar o creștere din luna februarie cu 30% a valorii sectoriale de referință de la 465 de lei (în prezent) la 605 lei, determină o majorare proporțională și a pensiilor special”, a arătat liderul social democrat. Ioan Stan a subliniat  că PSD a fost mereu preocupat de drepturile magistraților și a luptat întotdeauna pentru apărarea libertății acestora în fața unor abuzuri grosolane. ”În același timp, însă, PSD înțelege să respecte și să aplice strict programul pentru care a intrat la guvernare. Iar acest program, votat de Parlament, nu prevede, indiferent de justificările conjuncturale ale ministrului Justiției, o asemenea creștere a pensiilor speciale”, a  conchis senatorul Ioan Stan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava