Concert pascal
MOPAN Suceava

După slujba  parastasului oficiată joi dimineață la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava la împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice a IPS Pimen, soborul  de preoți s-a îndreptat spre Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care Părintele Arhiepiscop Pimen a dorit să fie înmormântat, pentru a oficia și aici slujba Parastasului. Ierarhii au fost întâmpinați de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. De dimineață, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria Putnei.

Soborul de ierarhi format din Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, Preasfințitul Părinte Macarie și Preasfințitul Părinte Damaschin a săvârșit slujba Parastasului pentru cel apreciat de mulți drept un slujitor desăvârșit al lui Hristos.

La finalul slujbei Parastasului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre perioada în care l-a cunoscut pe ierarhul pomenit în această zi. „Parcă sufletul Înaltpreasfințitului Pimen a ieșit, îmbrățișat de sufletele noastre, și a creat acest spațiu de nemurire care este învierea noastră întru Iisus Hristos. (…) Fața iconică a părintelui nostru duhovnicesc, pe care îl cunosc de multă vreme, din anul 1972, îmi trezește de fiecare dată sentimente de compasiune, de dragoste și parcă ne îndeamnă mereu să îl slujim pe Dumnezeu, să facem ascultare. (…) Credem că sufletul blând și bun al Arhiepiscopului Pimen este în mâna lui Dumnezeu; să fim și noi și să ne deschidă și nouă atunci când vom ajunge acolo.”

Momentul a fost urmat de tânguirea buciumelor, atât de dragă celui care s-a considerat copilul răsfățat al bucovinenilor. Apoi, la mormântul Părintelui Arhiepiscop Pimen s-au auzit Balada lui Ciprian Porumbescu și Rapsodia Română compusă de George Enescu. De menționat că un actor local l-a întruchipat pe Ștefan cel Mare lângă mormântul IPS Pimen.

Text și foto www.arhiepiscopiasucevei.ro

Ștefan cel Mare cu buciumașii la slujba Parastasului IPS Pimen de la Sihăstria Putnei (foto), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava