Concert pascal
MOPAN Suceava

Omul de afaceri sucevean, Ștefan Mandachi, a declarat, astăzi, că întreaga campania umanitară „1cm.ro”, de strângere de fonduri pentru a sprijini lupta din județ împotriva noului coronavirus, a fost „o mare victorie”. Ștefan Mandachi a organizat o conferință de presă pentru a prezenta rezultatele acestei campanii, prima parte din aceasta având loc la primul metru de autostradă pe care l-a construit în Moldova, la ieșire din Suceava spre Fălticeni, acolo unde a fost parcat camionul în care va funcționa o unitate de terapie intensivă mobilă. Mandachi a spus că tot astăzi această unitate a ajuns la Spitalul Județean Suceava. El a precizat că acest camion, complet dotat și utilat pentru a funcționa ca o unitate de terapie intensivă mobilă, a costat peste 700.000 de euro, respectiv 2,3 milioane de euro achiziționarea camionului și 1,2 milioane de lei pentru utilarea și dotarea lui. Omul de afaceri a precizat că acest camion a fost achiziționat din Turcia. În camion vor fi montate 12 paturi pentru terapie intensivă. „Camionul de terapie intensivă mobilă a ajuns fix la locul de unde s-a născut: la primul metru de autostradă. Fără acest petec de asfalt, camionul nu ar fi existat niciodată, dar mai ales fără sprijinul masiv al oamenilor care ne-au ajutat donând bani. Mulți bani! M-am zbătut mult ca să fie scris fiecare nume al donatorilor pe camion și arată impecabil, ceea ce este foarte corect pentru toți cei implicați.

Camionul a fost adus din Turcia și nu a avut niciun traseu prestabilit. Trebuie să ajungă în posesia proprietarului. Deocamdată este în proprietatea Crucea Roșie și trebuie întocmite câteva acte ca să îl putem dona spitalului. Până se semnează toate actele de donație și se încheie toate procedurile, ar mai fi nevoie de câteva zile. Oricum nu poate funcționa bătând din palme, mai sunt echipamente care urmează să vină și instalații de conectat. E bine și peste câteva zile având în vedere că dacă nu ne grăbeam noi ca niște nebuni, putea ajunge în luna iulie. Deci am fost rapizi.

Aici la primul metru de autostradă este certificatul lui de naștere”, a spus Ștefan Mandachi.

El a spus că la primul metru de autostradă va fi construit un „wall of fame” pe care vor fi trecute toate numele celor care au donat în cadrul campaniei. La rândul său, directorul Crucea Roșie Suceava, Cornel Dediu, a spus că unitatea de terapie intensivă ar urma să funcționeze la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava. El a arătat că acum va fi folosit pentru tratarea pacienților Covid, iar apoi va putea fi folosit în orice situația de dezastre majore.

În același timp, Ștefan Mandachi a mai adăugat că în cadrul campaniei au fost 33.219 de donatori, cele mai mari contribuții venind din partea companiei Unilever, 270.000 de euro și a omului de afaceri sucevean Vasile Armenean, 50.000 de euro. Mandachi a spus că el personal a donat 60.000 de lei, fiind cea mai mare contribuție a unei persoane fizice. Ștefan Mandachi a subliniat faptul că toți banii au ajuns în conturile Crucea Roșie, iar el personal nu s-a atins de nici un cent. Omul de afaceri sucevean a ținut să mulțumească tuturor celor care au făcut donații în cadrul acestei campanii, precum și pentru sprijinul primit din partea unor personalități din România și nu numai.

Ștefan Mandachi a strâns aproape două milioane de euro în campania „1cm.ro”. O unitate de terapie intensivă mobilă a fost donată Spitalului Județean, 6.3 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.3/10 (3 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava