Stelian Tănase: „Pentru PSD eșecul moțiunii de cenzură este unul de proporții și va avea afecte majore și la alegerile locale și la alegerile parlamentare”
Analistul politic Stelian Tănase apreciază că PSD va pierde următoarele scrutine electorale după eșecul moțiunii de cenzură. Amintim că plenul reunit al Parlamentului nu a avut cvorum pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi. Într-o intervenție telefonică, la Radio Top, Stelian Tănase a declarat: „PSD este pe stângul rău de tot. Și va pierde alegerile din cauza asta. Nici nu se mai poate aduna ca să ducă o campanie electorală serioasă. Aici nu mai este Liviu Dragnea, nu mai este nu știu cine. Adică, partidul e scăpat de sub control. Pentru că ei l-au ales pe Marcel Ciolacu, dar nu-l susțin. Cam asta mi se pare mie. Așa se vede PSD-ul”. Analistul politic a mai spus: „La PSD e vraiște. Ciolacu nu are autoritate. Nu a fost în stare nici măcar să-și adune oamenii la moțiunea de cenzură. Că atâta s-a bătut tam-tam în preajma Congresului și la Congres. Aș spune că moțiunea de cenzură a fost depusă tocmai pentru a-l sprijini pe Ciolacu să ia puterea în partid. Adică, uite domnule, ne batem cu hidra liberală. Uite că nu a ieșit. El nu are suportul baronilor din partid. Nu e considerat un lider autentic și s-a ajuns la ce s-a ajuns”. Stelian Tănase a concluzionat: „Pentru PSD eșecul moțiunii de cenzură este unul de proporții și va avea afecte majore și la alegerile locale și la alegerile parlamentare”.