Concert pascal
MOPAN Suceava

Violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica vă invită la un eveniment special, unicat, ce onorează Ziua Internațională a Siturilor și Monumentelor UNESCO și includerea Roșiei Montane pe lista indicativă a României pentru patrimoniul universal. Evenimentul va avea loc pe 18 aprilie, începând cu ora 20.00 la Ateneul Român și este organizat de Stradivarius Sound în parteneriat cu ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Sunetul dăruit de o vioară Stradivarius este atemporal. La fel și valoarea de excepție a patrimoniului cultural de la Roșia Montană transcende timpul. Concertul susținut de Duo Stoica ne invită să descoperim că așa cum un Stradivarius nu este doar o piesă de lemn expusă într-un muzeu, nici patrimoniul Roșiei Montane nu este doar o imagine împietrită a trecutului. Lemnul, muzica şi istoria le pot vorbi oamenilor de azi pentru a ne face să înțelegem identitatea pe care o moștenim, pentru a ne da încredere în viitor.

O vioară Stradivarius, la fel ca şi o casă veche dintr-un târg minier, spune o poveste despre frumos doar atunci când încape pe mâinile potrivite. Şi una, şi cealaltă, se cer a fi adoptate pentru a-și îndeplini menirea. Fondurile obținute din vânzarea biletelor pentru concert vor fi donate programului de restaurare Adoptă o Casă la Roșia Montană. Acesta este un program de salvare și restaurare a patrimoniului cultural şi a comunităţii tradiţionale de la Roşia Montană şi din satele învecinate.

„Când cineva cântă la o vioară Stradivarius, se spune că toate celelalte viori vibrează în cutiile lor. Când cineva spune Roșia Montană, mii de români se gândesc că într-o bună zi localitatea din Apuseni va face parte din patrimoniul universal UNESCO”, a declarat Răzvan Stoica.

Răzvan Stoica este unul dintre cei mai importanți tineri muzicieni europeni ai momentului. Tehnica excepțională și pasiunea interpretării au atras admirația publicului și a criticilor din întreaga lume. Din 2009, Răzvan cântă la o vioară Antonius Stradivarius datată din anul 1729, pe care a câștigat-o prin competiția de prestigiu “Strad prize” de la Salzburg. Pe 18 aprilie, Răzvan va concerta la Ateneul Român alături de pianista Andreea Stoica, ce a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică București, precum și a Royal Conservatory Amsterdam. În stagiunea 2015 – 2016, Andreea este artist invitat în cadrul orchestrei Kameratta Stradivarius.

Programul Adoptă o Casă este iniţiat de Alburnus Maior, asociaţia locală dedicată protejării drepturilor membrilor comunităţii de la Roşia Montană, în parteneriat cu ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, asociaţie activă în domeniul cercetării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor şi al societăţii.

Biletele sunt disponibile prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas, cât şi online pe eventim.ro 

STRADIVARIUS pentru Roșia Montană, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
CulturalTimp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava