„Stranierii” care revin acasă vor putea obţine certificate de calificare în meseriile pe care le cunosc

Sucevenii care revin acasă de la muncă din străinătate vor putea obţine certificate de calificare în meseriile pe care le cunosc. Va fi posibil printr-un proiect prin care toate costurile vor fi suportate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava. Potrivit Mirelei Adomnicăi, directorul executiv al AJOFM Suceava, de la 1 ianuarie 2014 va exista buget pentru suportarea cheltuielilor de evaluare a competenţelor, cursuri ce sunt organizate de evaluatori autorizaţi. „Există în ultima perioadă, pe fondul crizei economice, o tendinţă de revenire acasă a unor suceveni care au lucrat în ultimii ani peste hotare. De regulă ei au învăţat bine o meserie, însă nu au nici o calificare în domeniul respectiv. Credem că i-am putea ajuta pentru a obţine un certificat de calificare în meseria pe care o cunosc şi astfel vor avea şanse mai mari să se angajeze”, a explicat Mirela Adomnicăi. Ea a arătat că în momentul de faţă aceste certificate de calificare se pot obţine cu sume cuprinse între 400 şi 600 de lei. Adomnicăi a exemplificat cu faptul că există domenii, cum ar fi turismul, în care nu se mai pot face angajări decât dacă angajaţii au o minimă calificare.