Concert pascal
MOPAN Suceava

Luni, 27 aprilie, veteranii de război din judeţul Suceava au sărbătorit 70 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial, 25 de ani de la reorganizarea Asociaţiei Naţionale Veteranilor de Război dar şi Ziua Veteranilor de Război. Manifestarea a fost una emoţionantă şi s-a desfăşurat în sala mare a Palatului Administrativ acolo unde au fost prezenţi câteva zeci de veterani de război dar şi oficialităţile locale în frunte cu prefectul Constantin Harasim şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Filiala Suceava, Mihai Filip, a vorbit despre curajul ostaşilor români care s-au jertfit pe frontul celui de Al Doilea Război Mondial şi a mulţumit autorităţilor judeţene şi locale pentru grija pe care o poartă faţă de veteranii de război. El a mulţumit în mod special Guvernului României care are pe masa de lucru o hotărâre privind dublarea indemnizaţiilor veteranilor de război arătând că această decizie reprezintă „un semn de preţuire”.

Medalii comemorative ale celui de Al Doilea Război Mondial pentru Harasim şi Nechifor

În alocuţiunile lor veteranii de război au remarcat faptul că  patriotismul în ziua de astăzi este pe cale de dispariţie şi că puterea de apărare a României a scăzut la 20% din populaţie în condiţiile în care 40% sunt pensionari iar 40% sunt tineri neinstruiţi ca urmare a desfiinţării stagiului militar obligatoriu. În opinia veteranilor, se impune o strategie în vederea pregătirii tinerilor pentru apărarea ţării. Prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean dar şi comandatul Centrului Militar Judeţean Suceava, Mugurel Anton, au primit din partea Asociaţiei Naţionale Veteranilor de Război Filiala Suceava medalii comemorative ale celui de-Al Doilea Război Mondial şi diplome de excelenţă „pentru atitudinea de stimă, respect şi consideraţie manifestată faţă de veteranii de război, invalizii de război, văduvele de război şi văduvele de veteran de război şi pentru trăirea sentimental patriotică cu care aţi sprijinit constant activitatea asociaţiei”. Un moment aparte al manifestării l-a reprezentat discursul unei eleve de la şcoala gimnazială nr.1 din Suceava şcoală unde preşedintele Asociaţiei Naţionale Veteranilor de Război Filiala Suceava, Mihai Filip, a fost director timp de 20 de ani.

1.125 de veterani de război în judeţul Suceava

În judeţul Suceava mai sunt în prezent 1.125 veterani de război faţă de 22.000 în anul 1990, 18 văduve de război şi 4.290 de văduve ale veteranilor de război faţă de 20.000 în 1990. Anul 2015 a fost declarat de Guvernul României „Anul Veteranilor de Război”, dedicat marcării a 70 de ani de la încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Decizia a fost luată de Executiv, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, având în vedere contribuţia majoră a Armatei Române la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, Ministerul Apărării Naţionale organizează, în această perioadă, o serie de manifestări cultural-artistice şi cu tematică specifică în onoarea veteranilor de război şi pentru cinstirea eroismului, jertfelor şi memoriei celor căzuţi în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Strategie în vederea pregătirii tinerilor pentru apărarea ţării, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava