Concert pascal
MOPAN Suceava

Nici un student sucevean nu s-a arătat interesat de programul social Euro 200, pentru achiziţionarea unui calculator. Pe de altă parte, 300 de elevi s-au înscris, în acest an, în cadrul programul social „Euro 200”, program care oferă posibilitatea elevilor şi studenţilor cu resurse materiale reduse să-şi cumpere un calculator. În acest an, cele mai multe cereri din judeţul nostru, 26, au fost înregistrate la Şcoala Gimnazială Bucşoaia. Doar 27 de elevi din şapte licee s-au arătat interesaţi de programul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), restul fiind din şcoli gimnaziale. La nivel naţional, în acest an, elevii suceveni şi-au adjudecat poziţia a IV-a în ceea ce priveşte numărul de cereri depuse pentru acordarea ajutorului financiar de 200 de euro, necesar achiziţionării unui calculator. Cele mai multe cereri s-au depus în Dâmboviţa (595), Olt (383) şi Giurgiu (365). În total, la nivel naţional, s-au depus 3.063 de cereri, faţă de 20.610, în 2012. Tot în 2012, 1.267 de elevi şi studenţi suceveni au depus dosare pentru a beneficia de cei 200 de euro, iar în 2011, numărul acestora a fost de 1.363. Din mediul universitar, din toată ţara s-au depus doar 29 de cereri, însă nici una nu s-a înregistrat la Suceava. Calculatoarele trebuie achiziţionate între 24 iunie şi 31 august, după această dată tichetele valorice pierzându-şi valabilitatea. Acordarea ajutorului financiar se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Educaţiei, pentru anul 2013. Lista de cereri eligibile va fi postată pe data de 31 mai, pe portalul MEN, iar afişarea listei de beneficiari, aprobată prin ordin de ministru, se va face în data de 1 iunie. Beneficiarii ajutorului sunt elevi şi studenţi din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie.
Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava