Concert pascal
MOPAN Suceava
  • A învăța reprezintă principala prioritate pentru majoritatea studenților în 2014
  • Studenții sunt preocupați să găsească echilibrul între viața academică, socială și obligațiile de serviciu
  • Studiul „Sodexo Universitary Lifestyle Survey” este realizat în rândul studenților înscriși la universitățile din Marea Britanie
  • Aproximativ 6.000 de români studiau în cadrul universitățior din Marea Britanie în anul universitar 2013- 2014*

                Sodexo, jucător de top pe piața românească a tichetelor, face publice rezultatele studiului „Sodexo Universitary Lifestyle Survey”, ediția 2014, privind comportamentul academic și social al studenților. Studiul urmărește motivațiile în alegerea unei universități, presiunile financiare și sociale ale studenților, atitudinea acestora față de educația superioară, precum și așteptările pe care le au după absolvire. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 2.000 de studenți în cadrul a peste 140 de universități din Marea Britanie.

Studenții care urmează o facultate în Marea Britanie estimează că vor avea datorii financiare la momentul absolvirii. Aproape 1 din 5 studenți (17%) se așteaptă să acumuleze datorii pentru studii mai mari de 50.000 de euro. În 2012, doar 2% dintre studenți estimau că se vor afla în această situație. În același timp, 58% dintre studenți estimează că vor acumula datorii de peste 25.000 de euro. Aproape o treime din totalul studenților apreciază că sumele împrumutate pentru a-și finanța studiile universitare sunt prea mari.

„Într-un climat economic nesigur, impactul financiar al absolvirii unei instituții de învățământ superior a pus presiune pe viitorii studenți, făcând din decizia de a urma sau nu o facultate una dificilă pe fondul creșterii taxelor de studii, potrivit cercetării realizate anul acesta de Sodexo,” declară Jean Istasse, CEO Sodexo România. Un sfert dintre studenți și-au consultat părinții înainte de a se înscrie la cursuri universitare, mai mult decât dublu față de anul 2012.

În pofida sumelor pe care estimează că le vor avea de returnat la finalul studiilor universitare, numărul studenților care se arată îngrijorați de nivelul ridicat al datoriilor a scăzut în ultima decadă cu 10%, până la 4% în 2014.

Pe fondul creșterii datoriilor acumulate în anii de studii, în rândul studenților se înregistrează o creștere a nivelului de nemulțumire față de calitatea programelor și a cursurilor universitare. Peste un sfert dintre studenți (28%) afirmă că nivelul datoriilor reprezintă o investiție prea mare în carieră. În urmă cu doi ani, doar 10% dintre studenții din Marea Britanie erau de acord cu această afirmație. Gradul de îndatorare din prezent este responsabil și pentru reconsiderarea opțiunilor inițiale în ceea ce privește programele universitare în rândul a 23% dintre studenți.

„Rezultatele sondajului din acest an pot fi analizate și din perspectiva unei bombe cu ceas,” declară  Jane Longmore, vice-cancelar în cadrul Universității Southampton Solent, coautor și autoritate de control al studiului „Sodexo Universitary Lifestyle Survey.” „Procentul studenților în anii doi și trei care consideră că studiile academice reprezintă un pas obligatoriu în parcursul educațional s-a diminuat de la 42% în 2012 la 35% în 2014. Este important ca universitățile să depună eforturi mai mari pentru a le demonstra studenților cât de valoros este învățământul superior.”

Investiția mai mare de-a lungul anilor universitari este unul dintre factorii care îi determină pe studenți să acorde o importanță sporită obiectivului final. Îmbunătățirea șanselor de a obține un loc de muncă mai bun este motivul pentru care 76% dintre studenți urmează cursuri universitare, în timp ce 62% speră ca astfel să își asigure venituri mai mari. Creșterea procentului acelora al căror obiectiv este reprezentat de venituri mai bune este semnificativă în ultima decadă, de la 36% în 2004.

În acest context, dorința de a obține note bune este foarte întâlnită: aproape 9 din 10 studenți (84%) afirmă că sunt preocupați să obțină notele pe care și le doresc, în creștere de la 72% în 2012 și de la 61% în 2004, când sondajul a fost realizat pentru prima dată.

Această presiune suplimentară a contribuit la tendința observată de-a lungul ultimilor șase ani în rândul studenților de a se concentra pe activitățile școlare în detrimentul celor de socializare. Mai mulți studenți ca niciodată sunt acum preocupați să găsească echilibrul între viața academică, socială și obligațiile de serviciu – locul de muncă reprezentând a doua sursă de stres (cu 69% dintre studenți nominalizând acest fapt, în creștere de la 41% în 2004). Pentru 52% dintre studenți, nevoia de a economisi este motivul unei activități scăzute de socializare.

În acest context, 76% dintre studenți afirmă că cheltuiesc săptămânal 25 de euro   sau mai puțin distrându-se, în creștere de la 61% în 2012. Pentru a păstra cheltuielile în această limită, o jumătate dintre studenți aleg să rămână în casă atunci când se întâlnesc cu prietenii, iar o treime (33%) nu consumă alcool când socializează, în creștere de la 26% în 2010.

A învăța reprezintă principala prioritate pentru majoritatea studenților înscriși în cadrul universităților din Marea Britanie. Aproape trei sferturi (74%) petrec zilnic între două și cinci ore la cursuri, seminarii și laboratoare și 72% alocă zilnic studiului individual între două și cinci ore. Aproximativ 18% petrec între șase și opt ore pe zi la cursuri, seminarii și laboratoare, dublu față de procentul înregistrat în urmă cu doi ani.

Nu este surprizător faptul că numărul celor îngrijorați că nu își pot organiza eficient volumul de muncă pentru universitate este în creștere de la 30% în 2004 la 61% în prezent.

Interesul crescut acordat studiului se reflectă și în diminuarea numărului de ore lucrate în regim part-time de studenți: doar 36% spun că lucrează săptămânal între 11 și 20 de ore, comparativ cu 55% în 2004, în timp ce 53% lucrează mai puțin de 10 ore într-o săptămână, în creștere de la 36% în 2012.

*************************************************************************************************************************

*Surse oficiale, independente de studiul „Sodexo University Lifestyle Survey”

 

Despre „Sodexo University Lifestyle Survey”:

Studiul „Sodexo University Lifestyle Survey” este publicat o dată la doi ani începând cu anul 2004, ediția din acest an marcând aniversarea a 10 ani de la lansare. Este realizat în parteneriat cu Times Higher Education și oferă o analiză detaliată a modului de viață al studenților, de la modalități de finanțare a studiilor, la obiceiuri alimentare. Ediția din 2014 a fost realizată cu participarea unui eșantion de 2.000 de studenți, în cadrul a peste 144 de universități din Marea Britanie. Participanții la sondaj sunt studenți la zi din toți anii universitari.

 

Despre Sodexo, lider mondial în Soluții pentru Calitatea Vieții de Zi cu Zi:

Compania Sodexo, al 18-lea angajator mondial, a fost înființată de către Pierre Bellon în 1966 în Marsilia, Franţa, şi este astăzi lider mondial în Soluții pentru Calitatea Vieții de Zi cu Zi. Avem încrederea că o bună calitate a vieţii sporeşte satisfacţia şi motivaţia indivizilor, jucând astfel un rol important în performanţa organizaţiilor care sunt partenerii noştri strategici.

Grupul operează în 80 de ţări cu 428.000 de angajați care împărtăşesc aceeaşi pasiune de a oferi servicii. Aproximativ 75 de milioane de oameni din întreaga lume beneficiază zilnic de serviciile oferite de Sodexo.

Din 1998, Grupul Sodexo în România, care numără astăzi 540 de angajați, oferă Soluții cuprinzătoare pentru Calitatea Vieții:

  • Beneficii pentru Angajați:
  • Programe de Incentivare
  • Beneficii Publice
  • Servicii de alimentație/catering
  • Managementul facilităților

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava