Permisele de conducere expirate în perioada stării de urgenţă mai sunt valabile 90 de zile
Prefectura Suceava a transmis, astăzi, că permisele de conducere care au expirat în perioada stării de urgenţă mai sunt valabile încă 90 de zile. Astfel, valabilitatea documentelor emise de Serviciul Public...
Tratamentele stomatologice, mai scumpe pentru a acoperi costurile cu halatele, mănuşile şi măştile
Cabinetele stomatologice din județul Suceava au luat măsuri de siguranță și sînt pregătite pentru redeschidere. Afirmația a fost făcută la Radio Top, prin telefon, de președintele Colegiului Medicilor...
Dan Gospodaru crede că și cabinetele stomatologice din zona carantinată ar putea începe activitatea
În județul Suceava, cabinetele stomatologice își vor relua activitatea din 15 mai, cînd expiră starea de urgență. Deocamdată, nu se știe dacă va fi permisă și reintrarea în circuit a cabinetelor din zona...
Cabinetele de medicină dentară își reiau activitatea după data de 15 mai însă cu reguli foarte stricte
Activitățile în cabinetele de medicină dentară se reiau după data de 15 mai dar cu respectarea unor măsuri severe de prevenire și control a răspândirii infecțiilor. Pacienții cu simptomatologie de viroza...
Încă două cabinete stomatologice din Suceava au fot avizate pentru asistenţă medicală de urgenţă
Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava a anunţat că încă două cabinete stomatologice din Suceava au fot avizate pentru asistenţă medicală de urgenţă în judeţul Suceava. Lista actualizată a cabinetelor...
Doar trei cabinete din judeţ mai asigură urgenţele stomatologice
Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis Prefecturii că din cele 6 cabinete stomatologice din judeţ care s-au oferit să asigure asistență medicală stomatologică de urgență, doar trei vor asigura...
Șase cabinete din județul Suceava vor asigura urgențele stomatologice
Prefectura Suceava a transmis în această seară că urgențele stomatologice, în perioada cât este suspendată activitatea cabinetelor stomatologice conform Ordonanței Militare nr. 2/ 2020, art.1, vor fi asigurate...
A fost adoptată legea prin care se exceptă de la acreditare cabinetele medicale de familie, cabinetele stomatologice și cele din ambulatoriul de specialitate
Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a anunțat că în Senat și Camera Deputaților a fost adoptat proiectul de lege prin care se exceptă de la acreditare cabinetele medicale de familie, cabinetele stomatologice...
CAS Suceava a alocat 1,27 milioane de lei pentru decontarea tratamentelor la cabinetele stomatologice
În ultimele şase luni din 2014, Casa de Sănătate Suceava va aloca aproximativ 1 milion 270 de mii de lei pentru decontarea tratamentelor la cabinetele stomatologice. În judeţ sînt 383 de medici dentişti...
Opt cabinete stomatologice din Suceava au intrat în campania „Zâmbeşte România”
8 cabinete stomatologice din judeţul Suceava au intrat în campania „Zâmbeşte România”.Aşa se face că, începând din această lună, cei interesaţi pot beneficia de consultaţii gratuite până la sfârşitul anului....