Foresta Suceava vrea să scoată maximum din deplasarea de la Reşiţa
În cadrul etapei a X-a a Ligii a II-a de fotbal, Foresta Suceava va juca sâmbătă 1 octombrie pe terenul formaţiei Metalul Reşiţa. Gruparea suceveană, care nu a pierdut de şapte etape şi are un bilanţ de...
Traian Băsescu participă sâmbătă la Suceava la lansarea candidaţilor PMP la alegerile locale
Fostul președinte al României și președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, va participa la finalul acestei săptămâni în Suceava la lansarea candidaților PMP în alegerile locale din data...
Baconschi, Petrescu și Berca în campanie în județul Suceava
Vicepreşedintele PMP, Teodor Baconschi, secretarul general Cristian Petrescu, europarlamentarul Cristian Preda şi secretarul regional din Regiunea de Nord – Est, Gabriel Berca au fost prezenţi joi şi vineri...
PNDI ar putea fi redimensionat
Ministrul dezvoltării regionale, Cristian Petrescu a declarat că Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii ar putea fi redimensionat. Prezent vineri la Suceava, Petrescu a spus că acest program...
Reabilitarea termică a clădirilor, finanţată doar din fondurile Ministerului Dezvoltării
Programul de anvelopare a clădirilor ar putea fi realizat doar din fondurile Ministerului Dezvoltării. Ministrul Cristian Petrescu a declarat vineri, la Suceava, că şansele ca acest program să fie finanţat...
Petrescu a verificat lucrările de reabilitare a Cetăţii de Scaun
Ministrul dezvoltării, Cristian Petrescu, a verificat vineri stadiul lucrărilor realizate pentru reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, printr-un proiect european iniţiat de Consiliul Judeţean şi Primăria...
Proiect de 3 milioane de euro parafat la Consiliul Judeţean
La Palatul Administrativ din Suceava a fost semnat, vineri, contractul pentru refacerea cu fonduri europene a cinci kilometri din drumul judeţean Pojorîta-Izvoarele Sucevei, care face legătura cu Ucraina. ...
Ministrul Dezvoltării a inaugurat Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică
La Suceava, a fost inaugurat, vineri, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică. Imobilul este amplasat pe un teren situat între Hotelul „Bucovina” şi Biblioteca „I.G.Sbiera”. Centrul a fost...
Ministrul dezvoltării regionale vine să inaugureze Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică
Noul Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Suceava va fi inaugurat în prezenţa ministrului dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava...