
Dorin Goian a absolvit cursurile licenței de antrenor PRO UEFA
Fostul căpitan al naționalei de fotbal a României, Dorin Goian, care a împlinit recent vârsta de 40 de ani, a absolvit cu brio cursurile licenței de antrenor PRO UEFA, pe care le-a început la mijlocul...

Dorin Goian și Daniel Bălan nu mai sunt antrenorii echipei Foresta Suceava
Conducerea Forestei Suceava a anunțat despărțirea de antrenorii Dorin Goian și Daniel Bălan, din cauza startului neconcludent al sezonului oficial. „În urma debutului slab de campionat și a eșecului din...

Contractele antrenorilor Dorin Goian și Daniel Bălan de la Foresta Suceava au fost reziliate
Antrenorii Dorin Goian și Daniel Bălan pleacă de la Foresta Suceava după ce clubul le-a reziliat contractele. „În urma debutului slab de campionat și a eșecului din Cupa României, am avut o discuție cu...

Victorii pentru Foresta Suceava și Șomuz Fălticeni în runda a doua de campionat
Foresta Suceava și-a revenit oarecum după eșecul surprinzător din prima etapă a seriei I a Ligii a III-a de fotbal. Dacă în prima rundă elevii lui Dorin Goian și Daniel Bălan au fost învinși acasă de Știința...

Foresta Suceava și-a dat cu stângul în dreptul din prima etapă
În fața unor tribune goale și cu suporterii suceveni la garduri, Foresta Suceava a început cu stângul sezonul competițional 2020-2021 al Ligii a III-a de fotbal. În chiar prima rundă de campionat, elevii...

Foresta Suceava debutează în sezonul liniștii contra echipei Știința Miroslava
Foresta Suceava se întoarce pe stadionul ”Areni” după un sezon ratat. Formația pregătită de Dorin Goian și Daniel Bălan va primi sâmbătă 12 septembrie de la ora 17.00 vizita grupării Știința Miroslava....

Foresta Suceava a adus un mijlocaș de la Ceahlăul Piatra Neamț
Foresta Suceava a început seria achizițiilor, prima fiind aducerea sub comanda antrenorilor Dorin Goian și Daniel Bălan a mijlocașului Cosmin Rotaru. În vârstă de 23 de ani, Rotaru a evoluat în ultimele...

Trofeul Cupei României a trecut și pe la Suceava
Federația Română de Fotbal a lansat de curând campania „Cupa vine la tine”, ocazie cu care trofeul Cupei României este plimbat prin toată țara înainte de a fi înmânat câștigătoarei din finala programată...

Prim antrenament firav din cauza pandemiei pentru Foresta Suceava
Bătrânul stadion ”Areni”, poate mai ”plouat” ca altădată, cu aceleași gradene și scaune, dar cu un gazon foarte bun, a fost gazde primului antrenament al echipei de fotbal Foresta Suceava, după perioada...

Lungu l-a asigurat pe Dorin Goian că primăria va continua să sprijine echipa Foresta Suceava
Primarul Sucevei, Ion Lungu, anunță pe pagina sa de Facebook că într-o întâlnire pe care a avut-o cu președintele Forestei Andrei Ciutac și cu antrenorul Dorin Goian, le-a dat asigurări acestora că municipalitatea...

Noul antrenor al Forestei Suceava, Dorin Goian, vrea o echipă alcătuită în majoritate din localnici
Noul antrenor principal al Forestei Suceava este fostul internațional Dorin Goian. Cel mai titrat fotbalist de pe aceste meleaguri crede că Suceava merită o echipă de eșalon secund șI mizează pe o formație...

Fotbal. Iulian Ionesi, noul antrenor al echipei Bucovina Rădăuți
Noul antrenor al echipei Bucovina Rădăuți este Iulian Ionesi. După despărțirea de Daniel Bălan, care a ales să facă cuplu în continuare cu Dorin Goian și pe banca Forestei Suceava, conducerea tehnică a...

Licitația pentru dotarea cu nocturnă a stadionului Areni din Suceava câștigată de asocierea Power Electric și General Solution
Licitația pentru dotarea cu nocturnă a stadionului Areni din Suceava a fost câștigată de asocierea Power Electric și General Solution contra sumei de 3,995 de milioane de lei, a anunțat primarul Ion Lungu....

Cuplul de antrenori sudat la Rădăuți, Dorin Goian și Daniel Bălan, a venit pe banca tehnică a Forestei Suceava
Cuplul de antrenori de la Bucovina Rădăuți, din sezonul trecut, a trecut pe banca tehnică a Forestei Suceava. Asadar, după și-au format ”mâna” la gruparea rădăuțeană, Dorin Goian și Daniel Bălan vor conduce...

Dorin Goian, noul antrenor al echipei Foresta Suceava
Colaborarea echipei sucevene ACS Foresta cu antrenorul Petre Grigoraș s-a încheiat, iar locul lui a fost luat de fostul antrenor al Bucovinei Rădăuți, Dorin Goian. Contractul principalului Grigoraș expiră...

Suceveanul Dorin Goian, vrea să devină antrenor de top
La finele săptămânii trecute, Casa Fotbalului a găzduit cel de-al treilea modul al cursurilor pentru obținerea licenței de antrenor UEFA PRO. Printre cei 19 antrenori admiși în urma examenului de anul...

Dorin Goian nu mai este antrenorul echipei Bucovina Rădăuți
Demisia lui Dorin Goian din funcția de antrenor principal al grupării de Liga a III-a Bucovina Rădăuți, care s-a produsla finele săptămînii trecue a surprins. Cu Goian și Daniel Bălan la timonă în ultimii...

Foresta Suceava a câștigat clar derbiul cu Bucovina Rădăuți
Interes deosebit la nivel local pentru derbiul sucevean al seriei I a Ligii a III-a de fotbal dintre Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava. Despărțite de doar un punct în clasament înainte de runda cu numărul...

Bucovina Rădăuți a făcut scor cu codașa CSM Pașcani, în timp ce Șomuz Fălticeni a remizat cu Dunărea de Jos Galați
Runda a XIII-a a seriei I a Ligii a III-a nu se poate spune că a fost una cu ghinion pentru echipele sucevene Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni. Chiar dacă nu au reușit punctajul maxim, cele două grupări...

Examene dificile pentru toate cele trei echipe sucevene în runda cu numărul opt
Etapa a VIII-a a seriei I a Ligii a III-a este una complicată pentru toate cele trei reprezentante ale județului Suceava, care toate vor evolua în deplasare. Foresta Suceava are o misiune foarte dificilă...

Foresta Suceava dorește ca Ozana Târgu Neamț să-i fie un fel de ”afluent”
În runda a VII-a a seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava va primi sâmbătă de la ora 15.00 pe stadionul ”Areni” vizita echipei Ozana Târgu Neamț. Aflată pe locul VI în clasament, gruparea...

Fotbal – Liga a III-a. Foresta Suceava și Șomuz Fălticeni au remizat pe teren propriu, Bucovina Rădăuți a câștigat
Runda cu numărul V a seriei A a Ligii a III-a de fotbal a programat meciuri pe teren propriu pentru toate cele trei reprezentante ale județului Suceava. Din păcate, din cele nouă puncte puse în joc, ele...

Fotbal – Liga a III-a. Foresta Suceava a ”turnat” în trei ”șarje” Oțelul Galați
Stadionul ”Areni” nu a mai cunoscut demult o asemenea forfotă cum a fost cea de sâmbătă 7 septembrie de la meciul Foresta Suceava – Oțelul Galați. Incitați de evoluția din prima etapă, dar și de venirea...

Un nou ”thriller” local pe Areni, Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți
Federația Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din Turul al III-lea al Cupei României. Cele două echipe sucevene ajunse în această fază a competiției, Foresta și Bucovina Rădăuți, se vor întâlni...

Bucovina Rădăuți a câștigat și amicalul cu Aerostar Bacău
Bucovina Rădăuți continuă seria rezultatelor pozitive în meciurile de pregătire. Astfel, după 12-1 cu LPS Suceava, 2-0 cu FC Amicii Bruxelles, 1-0 cu Gloria Bistrița şi 0-0 cu Ozana Târgu Neamț, formația...

Bucovina Rădăuți s-aimpus în amicalul cu Gloria Bistrița
Bucovina Rădăuţi a continuat seria rezultatelor pozitive înregistrate în meciurile de pregătire. La sfârşitul săptămânii trecute, gruparea pregătită de Dorin Goian şi Daniel Bălan a învins la limită, cu...

Ionuț Plămadă, noul jucător al echipei Bucovina Rădăuți
Gruparea Bucovina Rădăuți continuă eforturile de întărire a lotului în perspectiva viitoarei ediții de campionat a Ligii a III-a, în condițiile în care trupa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan i-a...

Dorin Goian, împreună cu Daniel Bălan și Marius Lup, rămân pe banca tehnică a echipei Bucovina Rădăuți
În această perioadă de pauză competiţională şi de vacanţă, echipele din Liga a III-a din judeţul Suceava încearcă să-şi întărească loturile pentru noul sezon, dar şi să găsească soluţii pentru staff-ul...

Dorin Goian nu va fi antrenorul Forestei Suceava!
Dorin Goian nu va fi antrenor principal la Foresta Suceava a anunțat conducerea grupării sucevene. „În urma discuțiilor purtate cu Dorin Goian, acesta a declinat propunerea noastră de a antrena Foresta...

Bucovina Rădăuți s-a impus în derbiul cu Foresta Suceava, iar Șomuz Fălticeni s-a salvat de la retrogradare
Ultima rundă a seriei I a Ligii a III-a a programat derbiul județean dintre Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava. Gazdele s-au impus la final cu 4-1, cu ajutorul golurilor marcate de Cerlincă, Ciobanu...

Din nou la vârf, derbiul Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava
Etapa a XXX-a a seriei I a Ligii a III-a de fotbal programează la finele acestei săptămâni un nou derby sucevean. Față în față, sâmbătă de la ora 18.00 pe Stadionul Municipal din Rădăuți se vor afla, echipa...

Bucovina Rădăuți a câștigat la limită derbiul sucevean cu Șomuz Fălticeni
În cadrul etapei a XXVIII-a a seriei I a Ligii a III-a de fotbal a avut loc un nou derby sucevean, față în față de această dată aflându-se Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni. Implicată în lupta pentru...

Bucovina Rădăuți a pierdut neașteptat la Botoșani, iar Șomuz Fălticeni, așteptat cu Gloria Buzău
Bucovina Rădăuți a mers la Dorohoi cu gândul la victorie în meciul cu FC 2 Botoșani, contând pentru etapa a XXVII-a a Ligii a III-a. Chiar dacă au controlat jocul în totalitate, fotbaliștii pregătiți de...

Bucovina Rădăuți a câștigat la Râmnicu Sărat, iar Șomuz Fălticeni a remizat la Piatra Neamț
În etapa a XXVI-a a seriei I a Ligii a III-a, Bucovina Rădăuți a reușit un success confortabil pe terenul grupării CSM Râmnicu Sărat. Echipa pregătită de Dorin Goian și Daniel Bălan a câștigat cu 4-0 prin...