MOPAN Suceava

Subprefectul județului Suceava, Daniel Prorociuc, a anunțat că Prefectura a finalizat etapa de recepție a pachetele de alimente din cadrul Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Daniel Proprociuc a precizat că după finalizarea acestei etape a început deja distribuirea acestora către beneficiarii finali, care va dura până pe 31 martie 2021 pentru persoanele înscrise pe lista inițială.

Prorociuc a arătat că principalele categorii de beneficiari așa cum sunt definiți în conținutul Ordonanței de Urgență nr. 84/2020 sunt familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, precum și familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

„De asemenea, distribuirea eventualelor stocuri rămase după distribuirea către persoanele din lista inițială se va face în termen de 15 zile calendaristice începând cu ziua lucrătoare următoare celei de finalizare a distribuirii pe listele inițiale, însemnând cel mai târziu 15 aprilie 2021, pentru persoanele înscrise pe listele suplimentare, întocmite și asumate de primar sau de reprezentantul acestuia”, a explicat subprefectul județului Suceava. El a adăugat că pentru persoanele nedeplasabile, la sesizarea unui membru al familiei sau a unei terţe persoane, se asigură livrarea ajutoarelor la domiciliu sau la locuinţa declarată, cu sprijinul autorităţilor locale sau/şi al organizaţiilor neguvernamentale.

Daniel Prorociuc, a declarat că la nivelul județului Suceava sunt un număr de 60.922 de beneficiari ai acestor pachete, obiectivul principal al sprijinului acordat prin acest program fiind creșterea calității vieții prin intensificarea sprijinului de care beneficiază persoanele dezavantajate/marginalizate.

„Având în vedere, că în paralel sunt distribuite și pachetele de igienă, a fost organizată activitatea astfel încât pachetele sa ajungă cât mai repede la beneficiarii eligibili din județul Suceava”, a mai spus Daniel Prorociuc.

Pachetele alimentare conțin făină albă de grâu (5buc. X 1kg.), mălai (4 buc. X 1kg.), paste făinoase (2buc. X 400g), ulei (4buc. X 1L), zahăr (2buc x 1 kg), orez (4 buc x 1kg), conservă din carne de vită (5 buc x 300g), conservă din carne de porc (3 buc x 300g), conservă pateu de ficat de porc (5 buc x 200g), compot de fructe (2 buc x 720ml), gem de fructe (1buc x 360g) și gem de fructe dietetic (1buc x 360g).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava