MOPAN Suceava

Subprefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a participat astăzi, 15 iunie 2022, la o întâlnire cu reprezentanți ai organizației non-guvernamentale internaționale Good Neighbors.

În cadrul discuțiilor, Florin Sinescu a făcut o trecere în revistă a situației de la începutul războiului în Ucraina cu privire la organizarea autorităților locale în gestionarea fluxului de refugiați, sprijinul acordat acestora cu privire la asigurarea transportului, a cazarii, a hranei și a oricărui ajutor necesar. De asemenea, la întâlnire au fost menționate modificările legislative făcute de către Guvernul României precum și de Uniunea Europeană pentru asigurarea protectiei refugiatilor ucraineni.

De asemenea, în cadrul acestei întâlniri, reprezentanții Good Neighbors şi-au prezentat activitatea, modul în care sunt implicați în sprijinirea refugiaților din Ucraina, asigurarea de ajutoare umanitare de alimente și medicamente în Ucraina, au expus problemele cu care se confruntă, precizând unde este nevoie de sprijinul Instituției Prefectului. În final, Florin Sinescu a declarat: „vreau să vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut până acum la Punctul de trecere a Frontierei Siret și va asigur de tot sprijinul Instituției Prefectului – județul Suceava conform atribuțiilor acesteia. Este important să ne coordonam pentru ca acest efort să fie integrat eficient”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava