Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto181 poze în acest set

Câteva mii de persoane, suceveni și turiști din țară și străinătate, au participat, astăzi, în Suceava, la cea mai mare paradă a obiceiurilor de iarnă din România, organizată de Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural Bucovina. Revenită la amploarea de dinaintea pandemiei, parada a adus în fața spectatorilor peste 1.000 de urători din toate zonele județului, jocurile și explozia de culori a costumelor încântându-i pe toți cei prezenți.

Grupurile de urători au fost primite în centrul Sucevei, din fața unei căsuțe tradiționale din Bucovina, de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, alături de soția acestuia, Ana Ilca Mureșan, ambii venind îmbrăcați în costume tradiționale din Bucovina. Printre oficialitățile prezente s-au mai numărat deputații Ioan Balan și Bogdan Gheorghiu, vicepreședinții Consiliului Județean, Niculai Barbă și Vasile Tofan, prefectul Alexandru Moldovan, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, precum și mai mulți primari din județ. Parada a fost deschisă de mai mulți tineri care pocneau din bice, urmați de buciumași, după care, ca în fiecare an, prin fața oficialităților și a publicului a trecut un plug tras de boi. Alături de aceștia s-au aflat mai mulți gospodari din județ care au urat oficialitățile. Tot la începutul paradei a fost și Malanca lui Ștefan cel Mare din orașul Vicovu de Sus. Oștenii lui Ștefan cel Mare au venit călare pe cai maieștoși și au încântat publicul cu un scurt moment despre istoria Moldovei și cu citate din „Apus de Soare”. Fiecare grup de urători a primit colaci din partea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Prin fața spectatorilor au trecut apoi cete de urători, urși, căiuți, capre, irozi și împărați din toate zonele etnografice ale județului, din localități precum Mălini, Cornu Luncii, Corlata, Boroaia, Vama, Zvoriștea, Fundu Moldovei, Dolhasca, Drăgușeni sau Botoșana.

 

 

Suceava a găzduit astăzi cea mai mare paradă a obiceiurilor de iarnă din țară. Flutur i-a întâmpinat pe urători îmbrăcat în costum popular, 5.5 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava