Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 6-9 iunie, la Suceava este programată cea de-a X-a ediție a Festivalului internațional de blues dedicat memoriei lui Fani Adumitroaie. Potrivit directorului Festivalului, realizatorul TV Bobby Stroe, capetele de afiș ale acestei ediții sunt americanii ROBBEN FORD (6 iunie) şi ERIC GALES (7 iunie), artişti cu un box-office impresionant, multipli nominalizați ai premiilor Grammy, care fac din ediția de anul acesta a Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” un eveniment major de blues în România.

Pe aceeași scenă cu aceștia vor mai urca, pe 6 iunie: Joe Rusi Trio & Leslie Smith (Norvegia, SUA) și BluemanS (România), pe 7 iunie: Rareș Totu Midnight Sun featuring Dean Bowman (România, SUA) și John Montana & The Contact (UK), iar pe 8 iunie: Vlad Prisacariu (România), Berti Barbera & Nicu Patoi (România) și Vali „SirBlues!” Răcilă & Raul Kușak: Handmade Blues (România).

În cele 9 ediţii de până acum au concertat nume sonore pe scena Festivalului. Din România au participat artiști cunoscuți ca Nightlosers, Rareș Totu, Raul Kușak, Vali Răcilă, A.G. Weinberger, Mike Godoroja, Cyfer, Sorin Chifiriuc, Quo Vadis, Semnal M, Florin Giuglea, Berti Barbera, Marcian Petrescu, dar și artiști tineri ca Axis sau Andrei Cerbu. Au fost şi artişti români stabiliţi în străinătate: Marius Dobra (Austria), Joe Rusi (Norvegia) sau Johnny Mitrache (Franța). Artişti de top din Europa ca Henrik Freischlader (Germania), Blue Family & Ana Radzic (Serbia), Tiny Legs Tim (Belgia), Borsodi Blues (Ungaria), Giles Robson, Lee Hedley sau Malone Sibun Band (UK), dar şi nume importante din SUA ca Matt Schofield, KirK Fletcher, Josh Smith, Dean Bowman, Clay Windham, Ryan Donohue au adus recunoaştere Festivalului şi au contribuit la reuşita acestuia. Toţi aceştia, dar şi standardul artistic ridicat al evenimentului, au făcut ca publicul să fie prezent în număr din ce în ce mai mare, iar Festivalul să devină o emblemă culturală a Sucevei și a României, o manifestare de talie europeană.

Festivalul a trecut și el prin numeroase schimbări. De la ediția pilot din „Lăptăria lui Enache” (prilej cu care a fost lansat și unicul produs discografic al lui Fani Adumitroaie: „BLUES CON-FUSION”), trecând prin diverse locuri (Casa de Cultură, Club 60, Talcioc Cultural, Gârla Morii, Cetatea de Scaun a Sucevei) și folosind denumiri care s-au schimbat și ele (MusicFest, Blues No Mercy, Blues Con Fusion), evenimentul a crescut ca valoare, înglobând, sub umbrela sa, pe lângă artiști, public și parteneri media, sponsori din business-ul local sau voluntari din cadrul ONG-urilor locale.

Suceava Blues Festival a devenit un reper cultural important al acestei regiuni şi a consolidat o formulă sustenabilă prin care arta, divertismentul și educația „fuzionează”. Alte arte, ca filmul, pictura, fotografia se alătură şi ele acestui eveniment. Un concert filmat la ediţia din 2014 şi lansat ca produs live al unui artist prezent în Festival, un documentar intitulat „The Story. The City. The Blues” care spune povestea ediţiilor de până în 2016, expoziţii ale unor artişti plastici, lansări de carte, fotografii și eseuri ale unor jurnaliști locali, workshop-uri gratuite, toate se suprapun ideii că artele se pot îmbina armonios în cadrul Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie”. Mai multe găsiți și pe facebook.com/suceavablues.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava