Concert pascal
MOPAN Suceava

Naţionala de tineret a României s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal masculin Under 21 din acest an, după ce a învins formaţia Sloveniei cu scorul de 27-26 (15-17) în Sala Trivale din Piteşti, în ultimul meci din Grupa a şasea a preliminariilor.
Echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă a reuşit o calificare dramatică, în ultimele secunde ale meciului, graţie unui gol marcat de Adrian Rotaru. La această performanţă a contribuit decisiv şi suceveanul Gabriel Burlacu. Componentul echipei CSU Suceava a marcat în fiecare meci disputat de selecţionata României şi a fost folosit îndeosebi pe faza de apărare.
După ce Croaţia a învins Bulgaria cu 41-27 (19-10), România avea nevoie de victorie în faţa Sloveniei, o formaţie care nu mai avea şanse de a merge la turneul final din Brazilia.
Tricolorii au deschis scorul (min. 2), dar apoi slovenii au preluat controlul jocului şi au condus trei sferturi din meci. Oaspeţii au avut 4-2 (5), 5-3 (9), 7-4 (12) sau 10-6 (16) şi au păstrat un avans de 3-4 goluri până în finalul primei reprize, Slovenia intrând la pauză cu 17-15.
În repriza secundă, tricolorii s-au apropiat la doar un gol, 19-18 (37), dar egalarea a venit doar cu un sfert de oră înainte de final, 21-21 (46), românii profitând de dubla inferioritate a slovenilor. Echipa noastră a luat un avantaj de două goluri, 23-21 (49), după o perioadă foarte bună, concretizată în patru goluri consecutive. Slovenia a egalat la scurt timp (50), 23-23, revenind şi de la 23-25 (55). România a luat din nou avantaj, prin Rotaru, 26-25, dar Janc a egalat când mai erau 56 de secunde. Finalul a fost incandescent, România a forţat golul victoriei, reuşindu-l prin acelaşi Rotaru când mai erau câteva secunde de disputat. Oaspeţii au ratat ultima aruncare a meciului.
Pentru România au jucat: Ionuţ Iancu – Ramon Șomlea (3 goluri), Gabriel Burlacu (1), Petru Stroe, Ionuţ Nistor (11), Nicolae Ungureanu, Dan Racoţea (3), Adrian Rotaru (4), Vlad Sâncelean, Roland Thalmaier, Andras Szasz (2), Nicuşor Negru (3).
Golurile slovenilor au fost marcate de Luka Groff (3), Blaz Janc (9), Rok Ovnicek (2), Matic Verdinek (2), Tilen Kodrin (5), Adam Bratkovic (5).
După 38-20 cu Bulgaria, 23-23 cu Croaţia şi 27-26 cu Slovenia, România a câştigat grupa a şasea a preliminariilor, cu 5 puncte (+19), urmată de Croaţia, 5 p (+17), Slovenia, 2 p, Bulgaria, 0 p.
Turneul final din Brazilia va avea loc în perioada 19 iulie – 2 august 2015.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava