MOPAN Suceava

Doi bărbaţi din judeţul Suceava s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi conducând deşi au consumat băuturi alcoolice.
Potrivit unui comunicat de presă al poliţiei, vineri seara, în jurul orei 21:10, o patrulă din cadrul Poliției orașului Salcea şi a postului de poliție Dumbrăveni a oprit pentru control pe DN 29, pe raza localităţii Plopeni, un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 25 de ani.
Având în vedere că emana halenă alcoolică, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.23, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe un drum comunal din Şaru Dornei un autoturism înmatriculat în străinătate condus de un bărbat de 38 de ani, din localitate. Bărbatul mirosea a alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava