Concert pascal
MOPAN Suceava

Toate acestea sunt posibile  în cadrul unei acţiuni organizată de DSP Suceava în parteneriat cu Spitalul de Urgenta „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi cu voluntarii din Şcoala Postliceală Sanitară Christiana şi Şcoala Postliceală de Stat Suceava. Toate aceste instituţii derulează campania „Diabetul – cheia este profilaxia”, care marchează Ziua Mondială a Diabetului, celebrată în întreaga lume pe 14 noiembrie. Campania se desfăşoară la sediul DSP Suceava, între orele 10 şi 14. Acţiunea se adresează următoarelor categorii de populaţie:persoane peste 35 de ani, supraponderali, istoric familial pozitiv pentru diabet zaharat, prezenţa hiperglicemiei în antecedente, hipertensivi.

Nu vor fi testate persoanele diagnosticate deja cu diabet.
Potrivit DSP, la nivelul judeţului Suceava, în anul 2011 au fost luate în evidenţă un număr de 1751 cazuri noi de diabet zaharat, înregistrîndu-se un număr total de 21.347 cazuri. În primele 9 luni ale anului 2012 au fost diagnosticate un număr de 1.404 cazuri noi; în evidenţele cabinetelor de specialitate figurează un număr total de 22.391 bolnavi, din care 15% insulinodependenţi.

În acest context, scopul campaniei îl reprezintă creşterea cuantumului informaţional al populaţiei cu privire la: factorii de risc în relaţie cu diabetul (fumat, consum excesiv de alcool, sedentarism, nutriţie dezechilibrată, obezitate, stres); simptomele de debut ale bolii.

Obiectivul campaniei este de a promova stilul de viaţă sanogen, în profilaxia şi controlul diabetului. Sucevenii vor primi pliante şi vor putea purta discuţii individuale şi de grup referitoare la factorii de risc pentru diabet şi complicaţiile acestuia.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava