Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, reamintește cetățenilor că pot dona haine, încălțăminte și jucării celor care au nevoie, prin depozitarea acestora în containerele de colectare special amplasate în oraș. Punctele de colectare sunt amenajate în  cartierul Burdujeni- zona Pieței Agroalimentare Burdujeni; cartierul Obcini- intersecția str. Stațiunii cu str. Slătioara; cartierul George Enescu- intersecția str. Zorilor cu b-dul George Enescu; Centru- zona Pieței Centrale Agroalimentare. ”Sunt amplasate câte două containere la fiecare locație, unul fiind destinat adulților, iar celălalt copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani.  Menționez că toate containerele sunt deschise, lucrurile depozitate sunt ridicate periodic, sortate, spălate, dezinfectate, apoi distribuite celor nevoiași, de către persoanele din cadrul Fundației “Ana”, cu care Direcția de Asistență Socială a Primăriei Municipiului Suceava continuă colaborarea și în acest an”, a declarat Harșovschi. El a precizat că  anul trecut au fost colectate 17.900 kg de îmbrăcăminte și încălțăminte din care 17.450 kg au fost trimise cazurilor sociale, iar restul au fost arse, neputând fi folosite.

Sucevenii pot dona haine, încălțăminte și jucării celor nevoiași. Harșovschi: ”Anul trecut au fost colectate 17.900 kg”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava