MOPAN Suceava

Purtătorul de cuvînt al Serviciului de Ambulanță Suceava, medicul Adrian Săraru a declarat, la Radio Top, că apelurile la Ambulanță au scăzut simțitor la un moment dat, însă au reînceput să se înmulțească după ce Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” și-a reluat activitatea într-un alt parametru. Totuși, el recomandă prudență, pentru că la spital încă mai sînt riscuri. Doctorul Săraru a afirmat: „Au reapărut apeluri care în timpul pandemiei nu au fost. Apelurile cu suspecți sau confirmați cu COVID-19 sînt foarte, foarte puține, dar au reapărut acele urgențe cărora noi le spunem non-urgențe. Este vorba despre persoane care ar putea rezolva situația lor medicală mult mai repede și mult mai corect și fără riscuri în ceea ce privește o posibilă contaminare cu COVID-19, la medicul de familie. În momentul în care noi facem transportul la spital există un risc. Noi avem mașina dezinfectată, dar există un risc în ceea ce privește prezența în UPU a unui pacient care poate rezolva o problemă de sănătate la medicul de familie. Doresc să dau un semnal populației și colegilor din medicina de familie să ne ajute mai mult și să sprijinim mai mult pacienții care ar putea să rezolve o problemă la medicul de familie, sau în ambulatoriu, sau la un cabinet medical, pentru că în continuare Spitalul din Suceava este un spital COVID și există anumite riscuri pe care eu, personal, nu aș vrea să mi le asum cînd am o problemă medicală. Persoanele care solicită ambulanța poate nu au încredere în medicul lor de familie, poate au mai multă încredere în Spitalul Județean… Însă, acele persoane ar trebui să se gîndească mai întîi că totuși acel risc încă există, chiar dacă numărul de cazuri de COVID a scăzut… La medicul de familie, riscul este semnificativ mai mic și ar putea rezolva o problemă minoră, de genul, durere abdominală, durere în gît, poate un copil cu febră, poate o durere de măsea. Sînt foarte multe probleme minore care ar putea fi rezolvate ori la medicul de familie, ori în ambulatoriu sau la un medic specialist, la un cabinet, cu bilet de trimitere”. În concluzie, doctorul Săraru solicită populației să se gîndească de două ori înainte de a suna la Serviciul de Ambulanță, dacă nu au o urgență.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava