Concert pascal
MOPAN Suceava

Trăim într-o societate în care din ce în ce mai mulţi oameni, copii, tineri sau vărstnici au nevoie de ajutor din partea noastră, au nevoie să simtă iubirea şi ataşamentul celor din jur, pentru a putea trece cu uşurinţă peste momentele grele din viaţă.
Fiecare membru al Bisericii trebuie să se implice efectiv în ajutorarea aproapelui, deoarece Mântuitorul Hristos este Cel ce se ascunde sub chipul celui bolnav sau sărac, este Cel care ne-a dat exemplu de iubire milostivă faţă de aproapele şi de aceea omul este chemat să imite filantropia Lui.
Să fii voluntar, să ajuţi de bunăvoie pe cel ce are nevoie de tine, să fii acolo unde eşti aşteptat; să îţi dedici din timpul tău, atât cât poţi, chiar şi câteva ore pe săptămână, pentru cei din jurul tău; să vezi un copil în suferinţă zâmbind sau un bătrân singur să-l faci fericit; să asculţi cu sufletul problemele celor care au nevoie de tine şi să încerci să îi ajuţi, este poate una dintre cele mai nobile misiuni pe care le poţi face.
De aceea, bucurându-ne de rezultatele frumoase şi de împlinirile avute în urma activităţilor de voluntariat desfăşurate anul trecut în cadrul Proiectului ,,Suflet pentru suflet de copil” la Parohia ,,Naşterea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc şi prin implicarea copiilor inimoşi de la Şcoala Gimnazială ,,George Voevidca” din localitate, am prins curaj să continuăm şi, prin exemplul personal, viu, concret, practic, al iubirii faţă de semeni şi cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, am încercat să ajutăm pe copiii aflaţi în suferinţe trupeşti şi sufleteşti, dar să şi batem la uşa bătrânilor singuri, care împovăraţi de ani sunt, de multe ori, uitaţi de copiii lor.
Având ca Motto : “Omul nu trăieşte numai pentru sine. El trebuie să lupte pentru binele altora, tot atât de mult ca pentru binele propriu.” (Samuel SMILLES) şi ,, Nu există prilej mai minunat pentru dăruire, decât să poți da, zi de zi, tot ce ai mai bun și mai adevărat unei ființe cu sufletul deschis.” (Rabindranath TAGORE), copiii au desfăşurat mai multe activităţi culturale, social- filantropice şi misionare în cadrul miniproiectului ,,Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu” iniţiat de Patriarhia Română sub îndrumarea Părintelui Constantin Norocel şi a doamnei profesoare Marcela Norocel.
Una dintre activităţi s-a desfăşurat la Pensiunea ,,Vranis”, Sadova, unde eleva Mândrilă Daniela Maria, împreună cu un grup de fete au susţinut un program artistic de cântece şi dansuri populare, iar elevul Candrea Mihai a prezentat opera ,,La cireşe” de Ion Creangă. Participanţii au fost antrenaţi în programul lor, iar la sfârşit au dăruit fiecare din puţinul lor pentru ajutorarea celor în nevoi.
O altă activitate, în vederea adunării unor fonduri, a fost confecţionarea de mărţişoare, tehnica quiling (peste 1000) şi coşuleţe, tehnica origami (aproximativ 150 bucăţi) care au fost distribuite la Biserica ,,Naşterea Maicii Domnului”, ,,Izvorul Tămăduirii” şi ,,Sfântul Nicolae” din localitate, precum şi la principalele instituţii Primărie, Poliţie,Pompieri, Judecătorie, ICAS.
O amplă acţiune s-a desfăşurat la Brutăria S.C. Salva SRL , Câmpulung Moldovenesc, unde copiii au muncit în mai multe rânduri la ambalarea şi felierea pâinii şi a produselor de panificaţie, iar în ziua de 7 martie, un grup de 12 fete, împreună cu doamna profesoară de religie, Marcela Norocel au făcut, timp de mai multe ore peste 1000 de sfinţişori, care au fost vânduţi la Bisericile parohiale şi la Biserica ,,Sf. Dumitru” din localitate, dar, la invitaţia lor, şi la Judecătorie şi ICAS.
În cadrul activităţii ,,Muncim, muncim şi de folos celorlalţi să fim”, copiii din grupa de cateheză au pus alimente pe rafturi, au ajutat la curăţenie în magazin şi la ştergerea vitrinelor, iar pentru activitatea depusă au primit mai multe alimente neperisabile: făină, mălai, zahăr, ulei, paste făinoase.
Încununarea muncii lor şi satisfacţia de a face pe alţii fericiţi, împlinind astfel porunca lui Dumnezeu ,, Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13,34) a fost pelerinajul la Mănăstirile din Judeţul Suceava împreună cu copiii Centrului de Plasament ,,Visătorii” din Fundu Moldovei, dar şi cu prietenul lor, Sebastian Crăciun, copil bolnav cu tetrapareză spastică, care s-a bucurat foarte mult de ziua petrecută într-un mod minunat. Am vizitat Mănăstirile Moldoviţa, Suceviţa, Putna, Mănăstirea Bogdana, Grădina Zoologică din Rădăuţi, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, Căminul de bătrâni ,,Sf. Ioan cel Nou”, Suceava, unde au distribuit 50 de pachete cu alimente pentru fiecare bătrân, dar şi făină, zahăr, ulei, paste făinoase, învăţând astfel şi pe copiii de la Centrul de Plasament că trebuie să dăruiască şi să-şi arate dragostea către cei bătrâni.
Din banii strânşi în toate aceste activităţi, prin implicarea activă a copiilor sub atenta îndrumare a Părintelui Constantin Norocel, şi a doamnei profesoare Marcela Norocel, dar şi prin bunăvoinţa unor sponsori şi a Asociaţiei Frăţia Ortodoxă ,,Sf. Apostoli Andrei şi Filip” din Câmpulung Moldovenesc condusă de Pr. Ilie Macar a fost posibilă această activitate: pelerinajul la Mănăstiri, prin care s-a urmărit cultivarea relaţiei dintre parohie şi mănăstire; ajutorarea cu alimente a bătrânilor, şi a copiilor din Centrul de Plasament dar şi ajutorarea cu o frumoasă sumă de bani a patru copii bolnavi, fie cu tetrapareză spastică, cancer osos sau a unui băieţel cu piciorul amputate, pentru a putea să-şi cumpere proteza la picior.
Astfel, copiii au fost sensibilizați și au reușit să sensibilizeze la rândul lor și pe alţii arătând că „Nu exista lucruri măreţe, doar lucruri mici cu o dragoste mare.” (Maica Tereza).
De precizat că părintele Ilie Macar a achiziţionat 200 cărţi scrise de Sebi Crăciun, pe care le-a oferit voluntarilor şi celor de la Căminul „Visătorii”.

"Suflete deschise pentru aproapele nostru”, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava