Iulius Mall va găzdui în week-end-ul 16-17 iunie a doua ediție a Superbet Castorii Suceava Streetball, eveniment dedicat celui mai popular sport urban de echipă, baschetul 3×3, care începând de la Tokyo 2020 se va afla în programul Jocurilor Olimpice.

Înscrierile pentru turneu se fac doar online, pe www.3la3.ro, site-ul oficial al competiției, începând de luni 11 iunie, de la ora 15.00, în limita a 50 de echipe înscrise sau până miercuri 13 iunie, ora 23.00. Fiecare echipă poate fi alcătuită din minimum trei și maximum patru jucători.

Cei mai buni jucători de baschet 3×3 din țară sunt așteptați să își reunească forțele în cadrul evenimentului Superbet Castorii Suceava Streetball, iar copiii de la echipele de baschet din oraș se vor putea duela în premieră la categoriile baby (sub 10 ani) și mini (sub 12 ani).

Turneul este inclus în calendarul FIBA 3×3 și toți jucătorii care vor participa la eveniment vor acumula puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking. Punctele acumulate de jucătorii români se vor contabiliza, de asemenea, și pentru stabilirea poziției României în clasamentul pe națiuni, care contează în lupta pentru calificarea la competițiile internaționale.

Evenimentul este unul interactiv, iar spectatorii vor avea porția lor de distracție rezervată pe parcursul competiției. Aceștia pot participa la concursuri cu premii sau la alte activități care vor fi organizate la Iulius Mall în cele două zile de competiție.

Orașul Suceava se va afla în dispută de la distanță cu orașul Caracal, acolo unde are loc în același timp o altă etapă din circuitul național de baschet 3×3. Organizatorii de la Sport Arena Streetball au inițiat 3×3 City Challenge, un duel al orașelor cu mai multe probe, prima dintre ele chiar la înscrieri. Punctul urmează să fie adjudecat de orașul în care se atinge mai repede numărul limită de echipe, sau cel în care se înscriu mai multe echipe (în caz ca nu se atinge limita).

Detalii suplimentare la contact@castorii.ro și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/castoriisuceava/.

Evenimentul Superbet Castorii Suceava Streetball este organizat de Sport Arena Streetball, cu sprijinul Iulius Mall și al clubului sportiv Castorii Suceava și este susținut de Primăria Municipiului Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava